CSM CSU Oradea se pregătește pentru participarea la turneul final al Cupei României la baschet masculin – ediția 2020/21

CSM CSU Oradea se pregătește pentru participarea la turneul final al Cupei României la baschet masculin – ediția 2020/21. Roș-albaștrii au obținut calificarea la Final 8 în luna noiembrie 2020, în cadrul turneului de calificare pe care l-au găzduit.

Evenimentul organizat la Arena Antonio Alexe în urmă cu aproximativ patru luni a fost primul organizat în sezonul actual și totodată primul de la declanșarea pandemiei COVID-19. Inițial turneul de calificare ar fi trebuit să se desfășoare în luna octombrie, dar a fost amânat din cauza numărului mare de cazuri confirmate la mai multe dintre echipele participante.

Formația antrenată de Cristian Achim a disputat patru meciuri la turneul de calificare. Roș-albaștrii au obținut trei victorii și au suferit o înfrângere, clasându-se pe locul al 2-lea. Iată rezultatele obținute de CSM CSU Oradea la acel eveniment:

  • vs CSM VSKC Miercurea Ciuc, scor 68-40
  • vs Athletic Constanța, scor 101-60
  • vs SCM U Craiova, scor 74-76
  • vs Steaua București, scor 86-83

Oradea a pătruns la turneul final, de tip Final 8, alături de SCM U Craiova și Steaua București. Celelalte echipe calificate în urma disputării altor două turnee sunt: U-BT Cluj-Napoca, BC CSU Sibiu, SCM Timișoara, CSO Voluntari, respectiv BCM U FC Argeș Pitești.

În urma tragerii la sorți efectuate în luna februarie a acestui an calendaristic, CSM CSU Oradea și-a descoperit culoarul de participare la Final 8. Astfel, în sferturile de finală, bihorenii se duelează cu SCM Timișoara. Partida este programată pentru sâmbătă (06.03), cu începere de la ora 21:15, fiind transmisă în direct la DigiSport.

Învingătoarea acestei confruntări avansează în semifinale. Aici se va duela cu câștigătoarea dintre U-BT Cluj-Napoca și BC CSU Sibiu. Penultimul act este programat pentru duminică (07.03), ora 21:00, tot la DigiSport.

Finala Cupei României se va desfășura marți (09.03), de la ora 19:00.

Programul complet al turneului final de Cupa României

Sferturi de finală (Sâmbătă, 06.03)

  • CSO Voluntari vs BCM U FC Argeș Pitești – ora 11:45
  • SCM U Craiova vs Steaua București – ora 14:45
  • BC CSU Sibiu vs U-BT Cluj-Napoca – ora 18:25
  • CSM CSU Oradea vs SCM Timișoara – ora 21:15

Semifinale (Duminică, 07.03)

  • Voluntari/Pitești vs Craiova/Steaua – ora 17:55
  • Sibiu/Cluj vs Oradea/Timișoara – ora 21:00

Finala (Marți, 09.03)

  • Duelul câștigătoarelor din penultimul act

Întregul eveniment poate fi urmărit în transmisiune directă la DigiSport.

Foto: Sandor Manases

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *