CSM Oradea a participat la Festivalul de Minibaschet – ediția 2021

CSM Oradea a participat la Festivalul Național de minibaschet în proba masculin – ediția 2021. Evenimentul s-a desfășurat la Costinești în perioada 5-10 iulie anul curent, la Costinești.

Delegația orădeană a fost condusă de Zoltan Hidi, Krisztina Kokovay și Mark Szilagyi. În cadrul acestui eveniment au participat sportivi născuți după data de 1 ianuarie 2009. Ei au beneficiat de o șansă deosebită, disputând nouă meciuri, ceea ce le-a oferit o experiență de joc pe care nu au avut-o în urma declanșării pandemiei.

În paralel, tinerii practicanți ai jocului de baschet din Oradea au beneficiat de o experiență deosebită. Sportivii CSM-ului au gustat victoria, dar au înțeles și ce înseamnă înfrângerea. Cert este că au înțeles foarte bine ce presupune participarea la o competiție baschetbalistuică.

Ei au făcut baie în Marea Neagră, în piscina din resortul în care au fost cazați și au făcut excursii în împrejurimi. Fără îndoială a fost o experiență de pe urma căreia existp speranțe că tinerii vor dori să continue activitatea baschetbalistică.

La festival au luat parte 113 echipe din întreaga țară. Știri, întâmplări, galerii foto și interviuri realizate pe tot parcursul săptămânii se găsesc AICI.

În perioada 12-17 iulie anul curent, în aceeași locație, este programat Campionatul Național U12. CSM Oradea va participa cu o altă echipă în proba masculină. Echipa este condusă de Anamaria Mesaros și Călin Pop. De asemenea, CSM Oradea are o echipă și în competiția 3×3 masculin, condusă de către Melania Kokovay, cea care are câțiva sportivi și în echipa care joacă în proba de 5×5.

De altfel, echipa angrenată în competiția U12 va fi înscrisă și în Campionatul Național U13 Masculin – ediția 2021/22. Așadar, din toamnă componenții acestei echipe vor beneficia de prima experiență în ceea ce privește organizarea și participarea la un campionat veritabil. Meciurile echipei orădene vor putea fi urmărite în transmisiune directă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *