Cupa CSM Oradea la tenis, parte din Circuitul Național FRT a demarat duminică (18.04)

Duminică (18.04) a demarat Cupa CSM Oradea la tenis 2021 – eveniment ajuns la ediția a 5-a – ce face parte din Circuitul Național FRT, destinat categoriei 16 ani, masculin și feminin. Evenimentul se desfășoară în incinta CSM Oradea Tenis Club, parte din baza sportivă Arena Antonio Alexe.

În competiția masculină, pe tabloul principal, s-au aflat 25 de sportivi, iar la feminin competiția a demarat cu 24 sportive. Așadar, s-au alcătuit tablouri cu 32 poziții, principalii capi de serie fiind calificați direct în turul al 2-lea.

Întrecerea masculină a ajuns deja la faza sferturilor de finală. Între cei opt calificați se numără și Ionuț Gal, de la CSM Oradea.

În schimb, competiția feminină a ajuns la faza optimilor de finală. Remarcabil este faptul că toate sportivele de la CSM Oradea sunt prezente încă în întrecere, trei dintre ele câștigând câte un meci, pentru ca Patricia Goina, cap de serie numărul 1, să fie calificată direct în turul al 2-lea.

Turneul se întinde până în data de 21 aprilie (miercuri), atunci când sunt programate finalele celor două probe.

Toate rezultatele pot fi consultate AICI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *