Liderii CSM CSU Oradea în partida de la Cluj

CSM CSU Oradea a cedat în etapa a 3-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2019/20. Formația antrenată de Cristian Achim a fost învinsă pe terenul lui U-BT Cluj-Napoca, scor 89-82.

În pofida unui start bun de partidă, respectiv a unei desprinderi la 13-6 în primele minute de joc, formația antrenată de Cristian Achim a fost condusă mai bine de 35 minute din timpul regulamentar al acestei partide. Un parțial de 0-18 a pus în dificultate echipa orădeană, aceasta văzându-se mult în urmă pentru a 4-a oară în șapte meciuri oficiale în noul sezon, după cele consemnate în deplasările de la Szombathely și București, respectiv în prima repriză a SuperCupei României.

CSM-ul a jucat mai bine în repriza secundă și a reușit să se apropie la trei lungimi în ultimul minut de joc, dar nu a avut forța să anuleze întreg deficitul. De altfel, clujenii au marcat șase din ultimele opt puncte ale jocului pentru a-și păstra invincibilitatea în debutul actualei stagiuni.

Statistica a indicat inferioritatea echipei orădene la procentaje, recuperări și pase decisive. CSM-ul a avut mici avantaje la posesii pierdut și intercepții, prea puțin pentru a obține victoria.

Liderii CSM CSU Oradea în partida de la Cluj-Napoca

Eficiență – Giordan Watson (20)
Puncte – Kris Richard (23)
Recuperări – Sean Barnette (8)
Pase decisive – Giordan Watson (4)
Intercepții – Kris Richard (3)
Capac – Cătălin Baciu (1)
Plus/Minus – Arturas Valeika (6)
Minute – Kris Richard (30:06)

CSM CSU Oradea are 1-2 la general în Liga Națională de baschet masculin. Roș-albaștrii au o nouă deplasare dificilă în această competiție, la Pitești, sâmbătă (02.11), ora 20:00. Meciul va fi transmis în direct la DigiSport. Până atunci, CSM CSU Oradea va întâlni pe Bahcesehir Koleji, în etapa a 2-a din FIBA Europe Cup, tot în deplasare, miercuri (30.10), ora 16:00. Meciul va fi transmis în direct pe YouTube.