Liderii echipei în meciul ce a trimis CSM CSU Oradea pentru a 7-a oară în semifinalele Cupei României

CSM CSU Oradea a obținut calificarea la Final Four-ul Cupei României la baschet masculin – ediția 2020. Campioana României a depășit, în deplasare, pe SCM U Craiova, scor 77-65, în manșa a 2-a din sferturile de finală ale competiției. În tur, la Oradea, CSM-ul a câștigat cu scorul de 83-72.

Partida retur a fost controlată de elevii lui Cristian Achim. Aceștia au câștigat primul sfert la limită, desprinzându-se la 40-34 până la jumătatea partidei. Gazdele au reacționat și restabilit egalitatea la 50, dar Oradea a revenit în control și a terminat jocul mai bine, în pofida unei lipse de energie și intensitate din partea mai multor jucători.

Orădenii au controlat situația la general în permanență. Meciul a cuprins patru schimbări la conducere și două egalități, însă CSM-ul a fost mai mereu în avantaj pe tabela de marcaj. Atunci când a fost condusă, echipa bihoreană a avut un deficit maxim de un punct pe tabela de marcaj, adică un plus de cel puțin zece la general. Avantajul maxim al roș-albaștrilor în manșa a 2-a a fost de 14 puncte.

Staff-ul tehnic a ale să înceapă pentru a 2-a oară consecutiv cu Edi Petrescu. De pe bancă a venit Tudor Fometescu, iar la finalul confruntării s-a consemnat debutul lui Vlad Marinău la nivel de seniori în întrecerile interne. De notat că Bobe Nicolescu a absentat din angrenajul CSM-ului în această partidă.

Liderii CSM CSU Oradea la meciul de Cupa României, susținut la Craiova:

Eficiență – Arturas Valeika (22)
Puncte – Aaron Broussard (18)
Recuperări – Arturas Valeika (9)
Pase decisive – Kris Richard (5)
Intercepții – Kris Richard (3)
Capac – Sean Barnette, Dragan Zekovic (câte 1)
Plus/minus – Kris Richard (17)
Minute – Sean Barnette (26:44)

Scorul general a fost de 160-137.

Este cea de-a 7-a calificare în semifinalele Cupei României pentru CSM CSU Oradea. Roș-albaștrii se califică în careul de ași al acestei întreceri pentru 5-a oară în succesiune. Final Four-ul se va desfășura pe 9-10 februarie 2020, într-o locație ce urmează să fie stabilită în cursul zilei de luni (20.01).

Foto: Ionuț Greere / Sportul Doljean (Facebook)