Stadionul Iuliu Bodola din Oradea dispune de noi facilități. Cunoscuta bază sportivă destinată în principal jocului de fotbal are începând de joi (03.12) o sală de forță proprie, dar în același timp dispune de un nou teren sintetic.
În ceea ce privește terenul sintetic din incinta bazei sportive, trebuie menționat că suprafața de joc a fost înlocuită în întregime. Înălțimea firului este de 5 centimetri. De asemenea, s-a completat cu nisip cuarțos și granule de cauciuc, elemente necesare pentru buna funcționalitate. Dimensiunile vechiului teren sintetic au fost păstrate, acesta fiind dotat cu trasaje și marcaje noi.
Astfel, sportivii au posibilitatea să efectueze ședințe de antrenament și jocuri de pregătire pe noul teren sintetic, la cele mai bune standarde. El este dotat cu instalație de nocturnă, fiind astfel disponibil pentru utilizare timp de 24 ore pe zi. Aici se vor antrena și componenții grupelor de copii din cadrul CSM Oradea. De altfel, terenul este omologat pentru jocurile de copii.
Stadionul a fost dotat cu o sală de forță proprie, complet nouă. Aceasta dispune de pardoseală din dale cauciucate. Noua sală de forță a fost utilată de către compania Decathlon, este special dotată pentru pregătirea specifică a jucătorilor de fotbal și oferă condiții absolut necesare pentru dezvoltarea acestora. De asemenea, au fost adăugate spaliere, sac de box și aparate specifice amintitei discipline sportive.
Secția de fotbal de la CSM Oradea continuă să ofere talente atât pe plan național, cât și în afara țării. Eforturile de modernizare a infrastructurii destinate secției de fotbal de la CSM Oradea vin să încurajeze practicanții acestei discipline și oferă condiții superioare de pregătire jucătorilor legitimați. Totodată, este un semn de apreciere al conducerii clubului față de activitatea depusă de secția de fotbal și colectivul tehnic ce coordonează activitatea.
Imagini cu terenul sintetic și sala de forță