Primele informații despre Divizia A la handbal masculin – ediția 2020/21

Federația Română de Handbal a transmis primele informații echipelor ce intenționează să participe în cel de-al 2-lea eșalon al țării pe parcursul sezonului competițional 2020/21. Astfel, pe adresa clubului a sosit o adresă informativă, precum și protocolul medical implementat de FRH în contextul pandemiei COVID-19.

Având în vedere contextul actual generat de pandemia COVID-19, măsurile impuse de autorități, Ordinul Comun MTS/MS în vigoare în baza căruia se desfășoară activitățile sportive, Federația Română de Handbal a planificat Campionatului Național Divizia A, sezon 2020-2021 sub formă de turnee, după cum urmează:

  • două turnee a câte șase zile, (3 etape, zi de pauză, 2 etape)
  • două turnee a câte cinci zile, (2 etape, zi de pauză, 2 etape)
  • turneu de baraj 4 echipe: 3 zile

Data preconizată pentru începerea Campionatului Național Divizia A masculin: 17 noiembrie 2020. Data de începere, precum și numărul turneelor pot suferi modificări, în funcție de numărul echipelor înscrise.

Federația Română de Handbal a stabilit data de 30 octombrie 2020 drept limită pentru ca echipele să comunice dacă pot și sunt dispuse să participe la Divizia A în conformitate cu protocolul medical implementat și condițiile actualului Ordin comun, emis de Ministerul Tineretului și Sportului, respectiv Ministerul Sănătății.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *