CSM Oradea se situează pe locul al 3-lea în Seria C a Divizia A la handbal masculin – ediția 2020/21. Formația antrenată de George Tăutu a câștigat un meci în teren, în cadrul turneului inaugural, desfășurat la Turda, în cursul lunii noiembrie anul curent.
Bihorenilor le-a fost acordată o victorie prin neprezentarea adversarului. Apoi, CSM-ul a pierdut partida cu CSM Sighișoara, liderul neînvins al clasamentului la zi.
Clasamentul Seriei C după primele trei etape:
Pos. | Echipa | MJ | MC | E | MP | GDif | Pts |
1 | CSM Sighisoara | 3 | 3 | 0 | 0 | 18 | 9 |
2 | ACS Szejke Odorheiu Secuiesc | 3 | 2 | 0 | 1 | 11 | 6 |
3 | CSM Oradea | 3 | 2 | 0 | 1 | 9 | 6 |
4 | AHC Potaissa Turda | 3 | 2 | 0 | 1 | 7 | 6 |
5 | CS Universitatea Cluj | 3 | 1 | 1 | 1 | 0 | 4 |
6 | CNOPJ Timisoara | 3 | 1 | 1 | 1 | -2 | 4 |
7 | CSU Politehnica Timisoara | 3 | 0 | 0 | 3 | -13 | 0 |
8 | Academia Minaur Baia Mare | 3 | 0 | 0 | 3 | -30 | 0 |
Calendarul în continuare al sezonului regulat este următorul:
- Turneul 2 (etapele 4/7) – 21/24 ianuarie 2021
- Turneul 3 (etapele 8/10) – 19/21 februarie 2021
- Turneul 4 (etapele 11/14) – 18/21 martie 2021
Locurile 1-2, precum și cele mai bune două locuri 3 (din totalul de trei grupe) se califică la turneul final. Acesta se va desfășura în perioada 16-18 aprilie 2021.
Echipele clasate pe primele două locuri la turneul final obțin promovarea în Liga Națională. În schimb, locurile 3 și 4 de la turneul final vor participa la turneul de promovare/baraj pentru Liga Națională, unde vor participa echipele situate pe locurile 11-12 în Liga Națională – ediția 2020/21.