CSM Digi Oradea a câștigat Meciul 2 al semifinalei Superligii Naționale de polo – ediția 2014/15, disputată în compania lui Dinamo București. Partida de vineri (03.04), desfășurată la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu, s-a încheiat cu scorul de 8-7.
Meciul s-a desfășurat sub semnul echilibrului. Soarta partidei a fost decisă în ultimul minut de joc al partidei, de către Ramiro Georgescu, după ce în prealabil Vojislav Cupic a egalat situația la 7.
Scorul pe sferturi: 2-3, 2-1, 2-2 și 2-1.
Ramiro Georgescu a avut trei reușite, Kalman Kadar și Vojislav Cupic au marcat de câte două ori, iar Bogdan Cîmpianu a punctat o dată pentru CSM Digi. În replică, Adrian Enescu și James Ciaran au avut câte două reușite pentru Dinamo.
Seria se mută la București de la scorul general de 2-0 în favoarea campioanei României. Se joacă în sistemul cel mai bun din cinci meciuri.
