CSM CSU Oradea 2 a susținut primul joc în ediția 2015/16 a Ligii 1 (Divizia B) la baschet masculin. Formația pregătită de Alin Cureș și Valeria Scheiner a primit vizita lui BCM Olimpic Baia Mare. Partida s-a încheiat cu scorul de 78-120.
Vizitatorii au controlat partida, profitând din plin de avantajul oferit de cei doi jucători nord-americani. Aceștia au fost asistați de veteranul Andrei Dohi, dar și de tânărul Lucas Tohătan, unul dintre cei mai de perspectivă juniori din baschetul românesc la ora actuală. CSM-ul a beneficiat de serviciile a patru dintre jucători care fac parte din lotul primei echipe. Este vorba despre Ionescu, Lupusavei, Nicolescu și Pop.
Oradea a început partida cu Ionescu, Lupusavei, Nicolescu, Pop și Bojani.
Sebastian Ionescu a înscris primele puncte ale partidei. El a adus primul și singurul avantaj echipei orădene. A urmat un parțial de 9-0 prin care băimărenii au trecut în control. Vizitatorii au terminat primul act în avantaj, scor 28-14. După zece minute de joc, Bobe Nicolescu a fost principalul marcator cu 8 puncte.
Sfertul al 2-lea a consemnat probleme majore în defensiva formației orădene. Aceasta a încasat puncte cu regularitate, pentru ca în atac să se evidențieze același Bobe Nicolescu, secondat de Sebastian Ionescu. la jumătatea întâlnirii tabela de marcaj indica scorul de 30-64.
Actul al 3-lea a fost cel mai echilibrat. Defensiva CSM-ului a continuat să încaseze multe puncte, însă Sergiu Pop a oferit un plus pe faza ofensivă. Astfel, s-a consemnat un parțial de 27-28 în această perioadă. Așadar, cu zece minute înainte de final scorul era de 57-92.
Pe parcursul secvenței decisive cele două echipe au rotit mai mulți jucători, inclusiv pe cei care nu au evoluat în primele 30 minute de joc. Diferența a continuat să urce, iar oaspeții au triumfat cu scorul de 120-78.
Marcatorii echipei orădene: Nicolescu – 25 puncte, Pop – 21 puncte, Bojani – 11 puncte, Ionescu – 9 puncte, Lupusavei 7 puncte, Martin – 2 puncte, Vanta – 2 puncte, Hulea – 1 punct. Au mai jucat Danciu, Buda, Mihalcea, Gavriș.
De cealaltă parte s-au evidențiat Thomas – 29 puncte, Hampton – 24 puncte, Florea – 21 puncte, Tohătan – 12 puncte, Dohi – 10 puncte.
În etapa a 2-a, programată la finele săptămânii următoare, CSM CSU Oradea se deplasează la Cluj, pentru confruntarea cu CS Universitatea din localitate.
O galerie foto de la meci, semnată Roby Boros, poate fi accesată pe pagina de facebook CSM Oradea.