O victorie și o înfrângere pentru echipa U20 la turneul numărul 2

Echipa U20 masculin a LPS Bihorul Oradea, din care fac parte tinerii componenți ai CSM CSU Oradea, Sebastian Ionescu și Bobe Nicolescu, a participat în cursul acestei săptămâni la turneul numărul 2 al Campionatului Național rezervat sportivilor născuți după data de 1 ianuarie 1996.

Elevii lui Alin Cureș au disputat două partide la București, în compania unor echipa din capitala României. LPS Bihorul a câștigat un meci și a pierdut altul. Este vorba despre succesul cu ACS Ballers București, scor 69-58, respectiv eșecul cu CN Aurel Vlaicu București, scor 56-75.

În prealabil, la primul turneu, LPS Bihorul a obținut două victorii și o înfrângere. Așadar, echipa lui Alin Cureș are un bilanț general de 3-2 după primele două turnee.

Rezultatele complete ale echipei U20:

Oradea vs CSȘ Ploiești, scor 93-69
Oradea vs Știința București, scor 62-61
Oradea vs U Mobitelco Cluj, scor 63-103
Oradea vs ACS Baller București, scor 69-58
Oradea vs CN Aurel Vlaicu București, scor 56-75

Clasamentul se prezintă în felul următor:

1. U Mobitelco Cluj 4/1 – 9 puncte
2. CN Aurel Vlaicu București 4/0 – 8
3. LPS Bihorul Oradea 3/2 – 8
4. LPS Focșani 3/1 – 7
5. Știința București 1/3 – 5
6. CSȘ Ploiești 0/4 – 4
7. ACS Baller București 0/4 – 4

Turneul numărul 3 este programat să se desfășoare pe 7 și 8 decembrie anul curent. LPS Bihorul va disputa un singur meci, prin care se va încheia turul în CN U20. Adversar va fi LPS Focșani, meci ce va stabili ordinea locurilor 3-4 la jumătatea acestei faze a campionatului.

Returul se va desfășura tot sub formă de turneu, în lunile ianuarie, februarie și martie ale anului 2016.

Conducerea CSM CSU Oradea a decis să le ofere tinerilor Nicolescu și Ionescu cât mai multe oportunități de a juca. Astfel, ei vor juca, în măsura în care programul și necesitățilei echipei din Liga Națională permit, la un număr cât mai mare posibil de meciuri ale LPS Bihorul Oradea în CN U20 masculin.

Foto: Roby Boros