Lucian Ciovică, locul 81 la etapa a 7-a din cadrul Circuitului European de spadă

Lucian Ciovică, de la CSM Oradea, a obținut locul 81 în cadrul etapei a 7-a din cadrul Circuitului European de spadă masculin pentru sportivi născuți după data de 1 ianuarie 1993. Sportivul amintit a luat startul alături de alți 242 sportivi.

Prin această clasare, Ciovică a contabilizat un punct în ierarhia generală. El avea deja opt puncte, obținute în etapa a 4-a. Sportivul de la CSM Oradea se situează pe locul al 32-lea, la egalitate cu alți șase sportivi.

În vârstă de 23 ani, Ciovică – antrenat de Nicolae Ille, este al 4-lea român în ierarhia generală a Circuitului European de spadă – ediția 2015/16. Cel mai bine clasat este Adrian Dabija, de la UNEFS București, clasat al 15-lea.

Foto: www.scrima.info