Andrei Mandache, component al echipei CSM CSU Oradea, a participat la o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre parcursul echipei în prima fază a sezonului regulat, a vorbit despre așteptările sale de la acest sezon și a prefațat următorul joc al roș-albaștrilor, programat pentru luni (22.02), la Sibiu.
„La prima conferință de presă la care am participat în acest sezon am declarat că mă aștept la un campionat echilibrat și dificil pentru fiecare echipă în parte. Exact asta se și întâmplă.
Fiecare echipă a putut să câștige și să piardă cu oricine. Nu a contat cine cu cine joacă, unde se întâmplă acest lucru. Nu a contat că vorbim despre o nou promovată ori de o echipă cu bogată tradiție în baschetul românesc. Consider că este îmbucurător să avem un astfel de campionat aici, în țara noastră. Înseamnă că am ajuns la un nivel destul de ridicat. În plus, participarea unei echipe românești (n.r. Energia Târgu-Jiu) cu asemenea succes pentru al 2-lea al la rând într-o cupă europeană vine să confirme acest lucru.
Noi am avut o primă fază a sezonului regulat foarte bună, prin prisma evoluțiilor și rezultatelor obținute. În ceea ce privește așteptările pentru ce va urma, îmi doresc să continuăm în același fel. Îmi doresc să le oferim fanilor noștri o finală și de ce nu chiar trofeul.”
Despre parcursul echipei în ultima lună și jumătate:
„Am avut înfrângeri pe parcursul acestui sezon. Este adevărat, parcurgem o perioadă foarte bună, cu zece victorii consecutive în ambele competiții. Nu știu dacă s-a gândit cineva că vom avea o serie atât de îndelungată de rezultate pozitive, dar știu sigur că noi, cei din echipă, am fost în permanență pozitivi în ceea ce privește parcursul și rezultatele.
Cred că jocul nostru a ajuns la un nivel foarte bun. Constant mai bine spus. Meci de meci am avut diferiți principali actori și sper ca aceste evoluții să dureze pe termen lung. Nu pot să spun că la următorul meci vom fi la fel. Se știe foarte bine, baschetul este un sport în care într-o zi poți să joci foarte bine, iar într-alta să joci mai rău sau mai puțin bine.
Cu siguranță am avut și noroc în această perioadă. Pe de altă parte, am avut și ghinion. Cred că există o linie de mijloc în această privință. Sunt de părere că a existat un echilibru în ceea ce privește toți factorii importanți în activitatea echipei, lucru ce a condus la această constanță, arătată de noi în această perioadă.”
Din punct de vedere individual, Andrei a spus următoarele:
„Apreciez ca fiind o perioadă foarte bună pentru mine. Cu siguranță mai bună decât cea de anul trecut. Nu știu dacă este precum cea de la Mediaș, pentru că acolo am avut și rezultate pe plan european și am câștigat un trofeu, lucru care sper că se va întâmpla și în acest sezon. Cu siguranță aș putea să răspund mult mai elaborat la o astfel de întrebare la sfârșitul sezonului.”
Andrei a fost întrebat ce părere are despre venirea lui Miha Zupan la echipă:
„A adus un plus foarte mare echipei. El a adus un plus în special nouă, jucătorilor de pe semicerc, fundași și extreme, întrucât este un baschetbalist cu o foarte periculoasă aruncare de trei puncte și ni s-a eliberat un pic jocul. Bine-nțeles, CV-ul lui Miha și-a pus amprenta. Fiecare echipă îl tratează cu respect și cu mai multă seriozitate decât ar fi tratat un jucător mai puțin cunoscut. Și acest lucru a oferit celorlalți jucători mai multe oportunități.”
Întrebat care este, în opinia sa, statutul echipei orădene înaintea fazei a 2-a, Mandache a precizat:
„Datorită rezultatelor de până acum suntem principalii favoriți, dar niciodată nu se știe ce se va înâmpla. Eu mă aștept să fie multe răsturnări de situație până la startul playoff-ului, situația în clasament fiind extrem de echilibrată. Mai este mult până la final.”
Despre Final Four-ul Cupei României:
„Cu toate că am învins pe Dinamo de două ori în acest sezon competițional, sunt ferm convins de faptul că adversarul nostru va veni la turneul final cu o abordare nouă. Vor fi mai agresivi, așa cum e normal să se întâmple. Până la urmă este un meci pentru un trofeu. Cu toții, atât noi, cât și celelalte echipe calificate, suntem la două victorii de cupă. Cu siguranță va fi un alt meci.
Presiunea s-ar putea să fie pe noi datorită faptului că jucăm acasă. Pentru mine personal este însă un lucru îmbucurător și mă motivează ca la momentul jocului decisiv să fiu pregătit și mai bine. Sunt convins că aceeași abordare o vor avea și colegii mei.”
Stângaciul lui CSM CSU Oradea a fost chestionat pe marginea EuroBasket 2017, a primei participări românești la un turneu final după mulți ani.
„Acest eveniment ne motivează pe toți. Nu cred că există jucător de baschet care să nu-și dorească să participe la un astfel de eveniment. Ni s-a ivit această ocazie și cu siguranță, pentru mine, este o ambiție, o motivație suplimentară. În campania anterioară am avut o șansă foarte mare să ne calificăm, dar în cele din urmă nu am reușit. În alte campanii am fost ceva mai relaxați deoarece trăiam cu sentimentul că nu suntem la nivelul echipelor cu pretenții de calificare la turneul final. Acum situația e alta. Am primit această oportunitate și sper că cei mai tineri din acest campionat să facă un pas mare și să crească, să se apropie de echipa națională.
Eu și sunt mulți alții ca mine ne apropiem de finalul carierei la echipa națională. De obicei la 30-32 ani se schimbă generația la lot. Mi se pare normal să acordăm șanse tinerilor.”
Despre meciul următor, programat pe 22 februarie, la Sibiu, Mandache a precizat:
„În primul rând vorbim despre un meci în deplasare. Ne așteaptă un joc dificil și în care va conta prezența sau absența lui Calotă, care a lipsit la precedentele meciuri cu noi. Pe de altă parte, chiar dacă va juca sau nu, e cert că Sibiul va avea ocazia să pregătească mult mai bine jocul. Au posibilitatea să ne învețe acțiunile și de ce nu chiar particularitățile fiecărui jucător din echipa noastră. Dar și noi avem ocazia să învățăm din greșelile făcute împotriva lor.
Nu pot să uit de publicul de la Sibiu, care este între cele mai bune trei din România după părerea mea. Cu siguranță îi va purta spre un meci bun. În schimb, victoria depinde de noi, de jocul nostru și de dorința noastră de a continua evoluția de până acum.”
Foto: Roby Boros