CSM CSU 2 Oradea a repurtat prima victorie de la startul fazei semifinale în cadrul Ligii 1 pentru echipele satelit în ediția de campionat 2015/16. Formația condusă de Alin Cureș și Valeria Scheiner s-a impus la Sibiu, în fieful lui CSU Atlassib 2 cu scorul de 76-74.
Partida s-a desfășurat luni (22.02), la Sala Transilvania, în deschiderea confruntării echipelor de Liga Națională a celor două cluburi. Întâlnirea a fost decisă de aruncarea lui Silviu Lupusavei în ultima secundă din timpul regulamentar.
Confruntarea s-a derulat sub semnul echilibrului elocvent fiind rezultatul înregistrat după 30 minute de joc, 54-54. Secvența decisivă a demarat cu un parțial de 8-0 pentru formația din Sibiu, însă orădenii nu au cedat. Mai multe aruncări de trei puncte au readus CSM-ul în joc, roș-albaștrii trecând în avantaj în ultimul minut de joc grație a două triple semnate de Lupusavei. Gazdele au egalat cu 11 secune înainte de final, iar Alin Cureș a cerut timp de odihnă, Sibiul având două faulturi de echipă. Silviu a efectuat repunerea, însă mingea s-a întors la el pentru aruncarea decisivă.
Astfel, CSM CSU 2 Oradea încheie dubla deplasare București – Sibiu cu câte o victorie și o înfrângere. Exceptând sfertul 3 al meciului cu Steaua CSM EximBank 2, formația bihoreană a lăsat o bună impresie în condițiile în care a jucat doar cu Sergiu Pop și Silviu Lupusavei de la prima echipă, Bobe Nicolescu fiind prins în programul acesteia.
Actualmente, CSM CSU 2 Oradea are 2-2 la general în faza semifinală. Clubul nostru a acceptat propunerea de reprogramare a meciului cu Energia 2 Târgu-Jiu pentru data de 13 mai 2016, în condițiile în care mai mulți componenți ai celei de-a 2-a echipe vor juca în Liga Națională după ce prima echipă a gorjenilor a fost părăsită de mai mulți jucători.