O zi până la turneul memorial Antonio Alexe 2016

Turneul memorial Antonio Alexe 2016 se desfășoară în perioada 8-10 septembrie, la sala ce poartă numele regretatului baschetbalist în onoarea căruia se desfășoară, pentru al 7-lea an consecutiv, acest eveniment. Spre deosebire de evenimentele anterioare, ediția din acest an reunește trei echipe – Partizan Belgrad, BM Slam Stal Ostrow și CSM CSU Oradea.

Explicația cu privire la numărul mai mic de participante se leagă atât de startul foarte apropiat al noului sezon competițional (pe 15 septembrie se dispută SuperCupa, iar pe 19 se desfășoară prima etapă din sezonul regulat), cât și prin prisma faptului că disputarea de trei meciuri în tot atâtea zile consecutive prezintă un efort prea mare și este genul de exercițiu cu care echipa s-ar putea întâlni o singură dată în sezonul 2016/17.

Programul turneului:

Joi (08.09), ora 19:00, BM Slam Stal Ostrow vs CSM CSU Oradea
Vineri (09.09), ora 19:00, Partizan Belgrad vs BM Slam Stal Ostrow
Sâmbătă (10.09), ora 18:00, CSM CSU Oradea vs Partizan Belgrad

Iubitorii baschetului din Oradea și suporterii CSM CSU vor avea prima oportunitate de a vedea noua echipă la lucru în cadrul acestui eveniment. Sunt primele și singurele jocuri de verificare pe care Leii Roșii le au programate pe teren propriu în presezon.

Accesul în incintă va fi liber la toate cele trei zile. Nu se percepe bilet, așa cum nu s-a perceput nici la edițiile anterioare. În schimb, conducerea CSM Oradea roagă publicul să facă un efort în sprijinul lui Andreas Dominic. Acesta suferă de dipareză mixtă și necesită tratamente în străinătate, ale căror costuri sunt foarte ridicate. Pe holurile Arenei Antonio Alexe vor fi amplasate urne în care sae poate dona. Toată suma strânsă se va îndrepta spre ședințele de terapie ale lui Andreas Dominic.

Așadar, vă așteptăm la Arena Antonio Alexe pentru trei zile de baschet în care veți avea oportunitatea să:

1. Reîntâlniți echipa campioană a României.
2. Vă amintiți de Toni Alexe.
3. Asistați la meciurile unuia dintre cele mai mari branduri din baschetul european.
4. Vedeți noile achiziții ale CSM CSU Oradea (Branko Mirkovic și Muhamed Pasalic).
5. Susțineți o echipă ce cuprinde mai mulți orădeni/bihoreni (Dani Tămășdan, Titus Nicoară, Sergiu Pop – jucători, Marius Marinău, Cristian Dan, Alin Iova – staff).
6. Reîntâlniți trei dintre jucătorii care au contribuit la prima calificare a CSM-ului în finala unei competiții oficiale (Zarko Comagic, Titus Nicoară, Sean Denison).
7. Urmăriți la lucru un vicecampion olimpic (Stefan Bircevic)
8. Revedeți o serie dintre adeversarii celebri ai CSM-ului din Liga Națională (Porter Troupe, Hristo Nikolov, Stefan Pot, Aaron Johnson).
9. Vă familiarizați cu noul regulament specific pentru Liga Națională (cinci străini pe foaia oficială și cel puțin un autohton pe parchet).
10. Reîntâlniți persoane pe care le-ați cunoscut la meciurile CSM-ului.

Vă așteptăm cu drag!