Declarații Cristian Achim după meciul cu Politehnica Iași, scor 101-67

Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea, a vorbit despre succesul repurtat în compania Politehnicii Iași, scor 101-67, în etapa a 3-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2017/18.

„Nu sunt foarte multe de spus despre acest joc. Un meci fără istoric, din fericire în favoarea noastră. Am remarcat câteva lucruri pozitive, pe care le lucrăm la antrenamente și care țin exclusiv de noi, independent de numele, experiența sau valoarea adversarului. Sper ca aceste lucruri să fie sesizabile tot mai mult de la un meci la altul. Am fost într-o dispoziție foarte bună de joc. Adversarul vine după un meci la mijlocul săptămânii și e posibil ca acest lucru să le fi afectat prestația în această partidă.”

Referitor la problemele de efectiv, antrenorului CSM-ului a spus:

„Din păcate pentru noi, nu reușim să ne antrenăm în formulă completă. Pe lângă accidentarea lui Zeno avem în permanență absențe la antrenamente. Nu avem efectivul complet aproape niciodată. Tot timpul se întâmplă câte ceva – vize, accidentări minore, probleme de sănătate. Din acest motiv nu putem să ne pregătim. Am atras atenția în vestiar că este de datoria noastră să avem grijă de viața noastră și să avem grijă de ceea ce stă în puterile noastră să controlăm. Suntem o echipă complet nouă și fără antrenament nu vom progresa.”

Cristian Achim a rostit câteva cuvinte despre mezinul echipei pe care o antrenează:

„Mă bucur pentru Meluț. Acesta a fost debutul lui într-un meci oficial în Liga Națională. El este un copil deosebit, atât din punct de vedere al caracterului, cât și – sper eu – ca viitor jucător. Are câteva calități foarte bune și îi doresc să ajungă un jucător bun. Este un tip foarte serios și mărturisesc că îmi pun speranțe în el. Sper să aibă traseul pe care eu îi doresc să-l aibă.”

Antrenorul Leilor Roșii a vorbit și despre următorul meci:

„Mureș a fost tot timpul o echipă incomodă. Au jucători convocați la echipa națională a Suediei. Adică au străini internaționali. De asemenea, au o sală foarte caldă și care știe să trăiască un meci de baschet. Noi avem același obiectiv, mergem să câștigăm meciul. Asta este ceea ce ne dorim și ne ducem acolo cu dorința de a câștiga. Nu e mai puțin adevărat că și adversarul își dorește același lucru. Desigur, un succes în deplasare ne-ar fi de mare ajutor. Într-un fel ne-ar ajuta să recuperărăm terenul pierdut în prima etapă.”

Foto: Roby Boros