Daria Jula, sportivă legitimată la CSM Oradea, antrenată de Alex Stohor, a câștigat întrecerea U16 feminin de la Argeș Cup 2018. Evenimentul s-a desfășurat la Curtea de Argeș între 16-22 iulie anul curent.
Intrată în competiție pe tabloul principal din postura de cap de serie numărul 8, Daria a obținut victorii pe linie. Iată rezultatele obținute:
Turul 1 – Daria Jula vs A. Dincă 2-0 (6/4, 6/3)
Turul 2 – Daria Jula vs C. Pencea 2-0 (6/4, 6/1)
Sferturi de finală – Daria Jula vs V. Popa Teiușanu 2-1 (1/6, 7/6, 4/1 retragere)
Semifinale – Daria Jula vs B. Bărbulescu 2-1 (6/2, 3/6, 6/2)
Finala – Daria Jula vs Sofia Maria Nicolae 2-0 (6/3, 6/1)
La încheierea competiției, Daria a declarat următoarele:
“Este primul turneu internaţional pe care îl câştig în carieră. Practic tenisul de câmp de la vârsta de 6 ani şi acum am 16. A fost un turneu frumos, iar meciurile cele mai dificile mi s-au părut cele din sferturi şi din semifinale, atunci când am fost nevoită să mă întrebuinţez serios pentru a merge mai departe. Am numai cuvinte bune pentru organizatori, sponsori, baza şi terenurile care s-au prezentat în condiţii excelente de joc şi voi reveni întotdeauna cu plăcere la Curtea de Argeş!”
Turneul a avut statut internațional, iar tabloul U16 feminin a cuprins 32 poziții. La întrecere au participat sportive din Australia, Austria, Bosnia-Herţegovina, Belarus, Bulgaria, Cehia, Marea Britanie, Germania, Moldova, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia, Turcia, Ucraina şi SUA.
Argeș Cup este o competiție ajunsă la cea de-a 5-a ediție și face parte din Tennis Europe Junior Tour.
Declarații: adevarul.ro
Rezultate: frt.ro
Foto: bihon.ro