CSM Oradea a învins Dinamo București, scor 9-6, în cel de-al 2-lea meci din etapa a 3-a a returului în Superliga Națională de polo – ediția 2018/19. Formația bihoreană câștigase și prima partidă, scor 12-10.
Partida desfășurată duminică (17.02), la bazinul Dinamo a fost controlată de orădeni. CSM-ul a marcat primele două goluri ale partidei și apoi s-a desprins la 4-3, însă Dinamo s-a apripiat la un gol după jumătatea sfertului 2. A urmat o trei de trei coluri consecutive pentru elevii lui Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu, scorul la jumătatea partidei fiind de 7-4.
Repriza secundă a fost mai săracă în realizări pe tabela de marcaj. Bucureștenii s-au apropiat de două ori la două goluri, însă de fiecare dată CSM-ul a replicat prompt și a prevenit o revenire amenințătoare a celor de la Dinamo.
Yusuke Inaba și Ramiro Georgescu au înscris de câte patru ori fiecare, iar Grummy Guimaraes a marcat un gol. De notat că Ramiro a punctat în fiecare sfert, iar poloistul japonez de la CSM a înscris patru goluri în prima jumătate a partidei.
În cadrul etapei a 3-a din retur, Corona Sportul Studențesc a reușit să oprească invincibilitatea Stelei București. Dubla desfășurată la Brașov, tot la finele acestei săptămâni a consemnat următoarele rezultate: 8-8 și 10-9.
Prin urmare, CSM Oradea, cu șase victorii acumulate în retur și un bilanț general de 19 victorii și trei înfrângeri. Dinamo București ocupă locul al 4-lea, cu 14 victorii și opt înfrângeri la ora actuală.
Programul echipei în continuare:
Etapa 13 – 22/24 februarie, vs Poli Cluj (acasă)
Etapa 14 – 1/3 martie, CSM Digi Oradea va sta
Etapa 15 – 8/10 martie, vs CSM Tîrgu Mureș (deplasare)
Etapa 16 – 22/24 martie, vs Steaua București (acasă)
Etapa 17 – 29/31 martie, vs Amefa Arad (deplasare)
Etapa 18 – 5/7 aprilie, vs Corona Sportul Studențesc (deplasare)