CSM CSU Oradea a ajuns la un acord cu Steaua București pentru decalarea, cu două zile, a meciului din cadrul etapei a 8-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2019/20. Părțile au ajuns la un acord în acest sens, urmând demersurile regulamentare pentru acest lucru.
Federația Română de Baschet a acceptat solicitarea de modificare a datei de desfășurare a acestei partide. Arena Antonio Alexe din Oradea va fi ocupată la data (30 noiembrie anul curent) programării inițiale a acestui meci. Prin urmare, meciul dintre CSM CSU Oradea și Steaua București se va desfășura pe data de 2 decembrie (luni) anul curent. Vom reveni cu informații referitor la ora de începere a acestui meci.
Iată programul axctualizat al CSM CSU Oradea în perioada 26 octombrie – 2 decembrie anul curent:
| Data | Ora | Adversar | Acasă/deplasare | Competiție |
| 26.10. | 18:30 | U-BT Cluj-Napoca | deplasare | LNBM |
| 30.10. | 17:00 | Bahcesehir Koleji | deplasare | FEC |
| 02.11. | 20:00 | BCM U FC Argeș Pitești | deplasare | LNBM |
| 06.11. | 21:00 | Fribourg Olympic | deplasare | FEC |
| 09.11. | ? | BC CSU Sibiu | acasă | LNBM |
| 13.11. | 19:00 | BC CSU Sibiu | deplasare | FEC |
| 16.11. | ? | SCM Timișoara | deplasare | LNBM |
| 20.11. | 19:00 | Bahcesehir Koleji | acasă | FEC |
| 23.11. | ? | SCM U Craiova | acasă | LNBM |
| 27.11. | 19:00 | Fribourg Olympic | acasă | FEC |
| 02.12. | ? | Steaua București | acasă | LNBM |
Notă
Unde este trecut semnul întrebării urmează să fie definitivată atât data, cât și ora de începere a meciului.