CSM CSU Oradea s-a calificat pentru a 2-a oară consecutiv între cele mai bune opt echipe ale FIBA Europe Cup. Roș-albaștrii, ocupanți ai locului 3 în ediția 2020/21, au avansat în sferturile de finală ale competiției în stagiunea 2021/22.
Creditată în lista principalilor capi de serie la tragerea la sorți desfășurată în vara anului 2021, CSM Oradea a confirmat acest statut, calificându-se în fazele eliminatorii ale întrecerii. Bihorenii au trecut pentru a 2-a oară consecutiv de Trefl Sopot, scor 80-65.
Aceasta a fost a 4-a victorie în faza a 2-a a grupelor, respectiv cea de-a 7-a în actuala ediție FIBA Europe Cup. Roș-albaștrii au început competiția cu o victorie în primele patru partide disputate, după care au câștigat șase din următoarele șapte. Totodată, echipa de baschet masculin a Municipiului Oradea a înregistrat cea de-a 33-a victorie în cupele europene în istoria participărilor internaționale.
România va avea o echipă în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup pentru a 3-a oară consecutiv. U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă de medi Bayreuth în sferturile de finală ale ediției 2019/20, în timp de CSM Oradea a învins UnaHotels Reggio Emilia în aceeași fază a ediției 2020/21.
Accederea între primele opt echipe ale FIBA Europe Cup pentru a 2-a oară consecutiv este o performanță de excepție pentru echipa de baschet masculin a CSM Oradea. Este, de asemenea, impresionant faptul că bihorenii au reușit aceste calificări în sisteme diferite de organizare. Anul trecut s-au desfășurat turnee în sistem bulă, pentru ca în actuala stagiune să se joace etape săptămânale. Așadar, în pofida faptului că sistemul de organizare al FIBA Europe Cup s-a schimbat substanțial, CSM Oradea a reușit să se califice din nou între cele mai bune echipe ale competiției.
În fine, calificarea a fost obținută la cea de-a 19-a victorie repurtată în istoria participărilor în FIBA Europe Cup. CSM Oradea a ajuns la un raport de 50% ca rată de succes în această competiție, având la această oră același număr de victorii și înfrângeri.