Abdul Gaddy Jr este noul jucător al echipei CSM CSU Oradea. În vârstă de 30 ani, originar din SUA, acesta sosește de la Promitheas Patras, din Grecia.
Înalt de 1.91 metri, Abdul evoluează la poziția 1. El se află la prima experiență în România. Gaddy a câștigat FIBA Americas Championship la categoria U18, alături de echipa SUA, în 2010. În anul 2009 a fost nominalizat ca McDonal’s All American, adică a fost considerat unul dintre cei mai redutabili jucători de liceu ai generației sale în America.
El parcurge al 9-lea sezon la nivel profesionist după ce a evoluat la nivel universitar în țara natală pentru Washington. Prima experiență ca jucător profesionist a lui Gaddy s-a consemnat în G-League, alături de Maine Red Claws. În vara anului 2014 a semnat primul contract în Europa, optând să evolueze pentru două sezoane alături de Virtus Bologna. Ulterior a jucat pentru VEF Riga (Letonia), s.Oliver Wurzburg (Germania), OKC Blue (G-League), Peristeri (Grecia), respectiv Bnei Hertzliya (Israel).
La nivel profesionist are în palmares un titlu de campion al Letoniei. El a obținut această performanță în 2017, alături de VEF Riga.
În vara anului 2021 a semnat cu Promitheas Patras, în Grecia. El a bifat 12 apariții în campionatul elen, cu medii statistice de 5.9 puncte, 2.9 pase decisive și 1.9 recuperări pentru 5.8 la eficiență în 20 minute pe meci. Gaddy a avut 48% la aruncările de trei puncte în această competiție. În schimb, noul jucător al CSM-ului a înregistrat 12 apariții și în EuroCup, unde a contribuit cu 3.5 puncte, 3.0 pase decisive, 2.1 recuperări în aproape 22 minute pe partidă, având 43% la aruncările din acțiune.
Originar din Tacoma, statul Washington, Gaddy este un jucător pe care CSM CSU Oradea va conta în ambele faze. El are capacitatea de a crea pentru colegi, dar și posibilitatea de a finaliza cu mai multe procedee. Abdul va face joncțiunea cu colegii săi de echipă în cursul următoarelor zile.