CSM CSU Oradea cedează în finala turneului memorial Antonio Alexe 2024

CSM CSU Oradea s-a clasat pe locul 2 la turneul memorial Antonio Alexe – ediția a 11-a. Roș-albaștrii au cedat în finala evenimentului desfășurat pe 6-7 Septembrie anul curent, la Oradea Arena. Formația de pe Crișul Repede a pierdut duelul cu U-BT Cluj-Napoca, scor 84-93. Pe sferturi: 15-26, 23-26, 22-26, respectiv 24-15.

Partida a fost controlată de clujeni. Aceștia au fost superiori pe tot parcursul primei jumătăți, având o exprimare generală net superioară celei din jocul anterior, când a trecut de KK Igokea. CSM-ul a avut o prestație cu numeroase erori și nu a găsit soluții împotriva echipei clujene.

U-BT a menținut un nivel de joc ridicat pe tot parcursul primelor 30 minute de joc și a avut un avantaj considerabil la recuperare în condițiile în care a avut și procentaje superioare. CSM CSU Oradea a revenit spre finalul jocului, dar nu a putut anula avantajul formației de pe Someș.

Kris Richard a totalizat 17 puncte, 4 pase decisive, 3 intercepții, Sayeed Pridgett a adăugat 14 puncte, iar Donatas Tarolis și Paulius Petrilevicius au terminat cu câte 13 puncte pentru CSM CSU Oradea. De cealaltă parte, Zavier Simpson a reușit 25 puncte, 11 pase decisive, 9 recuperări, iar Kevin Hervey a adăugat 22 puncte, 6 recuperări pentru U-BT Cluj-Napoca.

În finala mică, Slask Wroclaw a reușit o revenire târzie pentru a se impune în fața lui KK Igokea, scor 76-74.

Clasament final

1. U-BT Cluj-Napoca
2. CSM CSU Oradea
3. Slask Wroslaw
4. KK Igokea

Foto: Roby Boros