Declarații Mihai Silvășan (antrenor), Cătălin Burlacu (manager) și Bobe Nicolescu (căpitan) înaintea meciului România vs Norvegia

Miercuri (19.02), la Oradea Arena, s-a desfășurat o conferință de presă organizată cu ocazia meciului pe care România îl va disputa în compania Norvegiei în precalificările pentru Campionatul Mondial de baschet masculin – ediția 2027.

La această întâlnire, din partea echipei României au participat Cătălin Burlacu – managerul echipei naționale, Mihai Silvășan – antrenorul principal și Bobe Nicolescu – căpitanul echipei. Aceștia au vorbit despre confruntarea cu scandinavii, programată pentru duminică (23.02), ora 19:00, la Oradea Arena. Bilete se găsesc AICI.

Iată ce au declarat aceștia:

Mihai Silvășan, antrenor

„Mă bucur să mă aflu din nou în sânul echipei naționale. De fiecare dată, atât ca jucător, cât și ca antrenor, am acceptat convocările și provocările cu foarte mare bucurie și plăcere. Am marele noroc să colaborez cu niște băieți care vin cu inima deschisă și dau totul pentru echipa națională. Spun acest lucru fără absolut nicio exagerare. Sunt la a 3-a fereastră și niciodată nu am avut niciun motiv să mă plâng de vreo atitudine negativă față de felul în care se antrenează.

Obiectivul nostru este să atingem potențialul maxim existent în acest moment la echipa națională. Nu vreau să mă gândesc la deznodământul final al acestei campanii pentru că din punctul meu de vedere este ceva greșit doar să visezi la ceva fără să te gândești realist la pașii pe care urmează să-i faci. Concentrarea noastră e pe fiecare ședință video și pe fiecare antrenament, pe fiecare meci disputat în parte. Important este să creăm o mentalitate corectă și să punem bazele unui mediu de lucru sănătos, în care sportivii să vină la echipa națională și să se simtă confortabil.

Avem timp de o săptămână să ne pregătim și să punem la punct detaliile pe care vrem să le aplicăm la joc. E mai puțin important numele sau stilul de joc al adversarului. Vreau să profităm de timpul petrecut împreună pentru a deveni mai buni de la un antrenament la altul.

Îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare la sală pentru meci. Dacă vor să mă înjure pe mine (n.r. sub formă de glumă), cunoscută fiind rivalitatea dintre Oradea și Cluj, să o facă, doar să vină la sală. Eu fac orice pentru echipa națională a României, așa că îi aștept să vină cât mai mulți. Prioritară este echipa națională și avem nevoie de sprijinul fanilor pentru a o ajuta.”

Referitor la prima prezență în echipa națională de seniori a României pentru Denis Bădălău, unul dintre tinerii jucători români de mare perspectivă, cu o activitate juvenilă remarcabilă la un nivel foarte ridicat în Europa, antrenorul primei reprezentative a spus:

„Chiar azi (n.r. miercuri, 19.02) a fost primul lui antrenament cu echipa națională. Îi urez bun venit și să rămână sub tricolor mulți ani de acum înainte. Evident este unul dintre jucătorii pe care ar trebui să ne putem baza la modul extrem de serios în viitor. Aștept să-l cunosc mai bine, însă din evoluția lui în ultimii ani în Italia pare un jucător care își dorește să facă baschet de performanță.

El a intrat într-un sistem în care a fost obligat să-și câștige locul, să se lupte pentru asta. A semnat un contract pe termen lung, pe mai mulți ani, cu Trento, echipa care tocmai a câștigat Cupa Italiei. Deci o echipă foarte competitivă. Mai are foarte mult de muncă ca să ajungă competitiv la nivel de seniori, dar primii pași sunt promițători. L-am văzut în câteva meciuri din EuroCup, acolo unde nu există o restricție în ceea ce privește numărul de jucători străini. În Italia a jucat mai puțin, deoarece și acolo există regula cu cel mult șase jucători străini. Înțeleg că este foarte aproape să dobândească pașaportul de teren, adică să fie considerat jucător autohton în Italia, lucru care îl va ajuta să obțină mai multe minute în campionatul Italiei.

Deocamdată nu estimez nimic. Bădălău de abia a făcut primul antrenament alături de noi. Luăm lucrurile pas cu pas și vom vedea la ora meciului. Poate va fi în primii 12 sau poate nu va fi. Poate va începe meciul în teren sau poate va veni de pe bancă. Încă nu am luat această decizie. Cred că e mult prea devreme să o fac după un singur antrenament.”

Cătălin Burlacu, manager

„Țin să mulțumesc întregii municipalități din Oradea, în special reprezentanților Clubului Sportiv Municipal Oradea pentru deschidere și ajutorul oferit, pentru faptul că ne găzduiesc în perioada de pregătire a meciului internațional cu Norvegia, din precalificările FIBA World Cup.

Am găsit aici o bază sportivă foarte frumoasă și îngrijită. Venim după turneul de Cupa României, un eveniment aprig disputat. În ceea ce privește echipa națională, ne dorim o victorie în confruntarea cu Norvegia.

Situația în grupă, avem posibilitatea să obținem locul 1 și să ne calificăm mai departe. De asemenea, există și varianta calificării de pe locul al 2-lea. Dacă avansăm mai departe, în faza a 2-a din precalificări, programată pentru luna August 2025, acolo vor fi deja adversari mult mai puternici. Mă refer la câștigătoarele celorlalte grupe din această campanie, dar mai ales la opt echipe care nu se califică la turneul final al Campionatului European din acest an.

Tragerea la sorți a grupelor din următoarea campanie va avea loc în luna Mai la Doha, cu ocazia Adunării Generale a Boardului FIBA. Se vor alcătui patru grupe de trei echipe, rezultând câte patru meciuri pentru fiecare echipă. Locurile 1 și 2 din fiecare grupă avansează în calificările FIBA World Cup 2027.

Aș vrea să fac un apel către suporteri și iubitorii de baschet. Îi așteptăm duminică seara în număr cât mai mare la meci. Este ultima zi din această mini vacanță. Vă așteptăm alături de echipa națională de seniori, atât orădeni, cât și suporterii din zonă.”

Bobe Nicolescu, căpitan de echipă

„Mă bucur să mă aflu aici în această postură, la un meci al echipei naționale la Oradea Arena, ceea ce înseamnă acasă pentru mine. Am ocazia să evoluez în fața suporterilor care m-au susținut la nivel de club atâția ani. Am mai jucat la Oradea cu lotul U20 și am amintiri foarte plăcute din urmă cu opt ani.

Avem șansa de a terminat pe primul loc în grupă această campanie. Este un lucru pe care vom încerca să-l facem. Așteptăm cu drag suporterii, să vină la sală și să susțină echipa națională.”