CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins CSM BBA Petrolul Ploiești în ultimul meci al etapei a 3-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2025/25. Partida a avut loc miercuri (08.10), la Oradea Arena, în transmisiune directă pe DigiSport și PrimaSport și s-a încheiat cu scorul de 96-81.
„Mă bucur că am câștigat primul meci disputat pe teren propriu în noul sezon competițional. În condițiile absențelor lui Lottie și Nzekwesi. Deja îndelungate. După un joc nu foarte strălucit. Am permis adversarului 13 recuperări ofensive. Mi se pare foarte, foarte mult.
Este foarte clar că în acest moment nu suntem în formă. Pe de altă parte cât timp nu suntem cu echipa completă nu avem posibilitatea să tragem vreo concluzie. Sigur am marcat 96 de puncte, dar nu pot să fiu mulțumit de cum am jucat în această seară. Ceva ne lipsește. Spre exemplu răutatea aceea din joc, pe care am avut-o anul trecut.
Ne așteaptă săptămâni întregi consecutiv cu câte două meciuri. Vom intra în ritm de joc și sper că lucrurile se vor schimba cu trecerea timpului. Mă refer să intrăm în formă sportivă, să sudăm relațiile de joc, să recuperăm jucătorii accidentați. Eu sper că vom avea tot lotul întreg în cel mai scurt timp.”
Referitor la situația lui Lottie:
„Există niște proceduri pe care le urmăm. Nu dorim să mai riscăm o nouă recidivă. A acumulat 18 zile consecutive în care nu a făcut nici măcar o ridicare pe vârfuri. Vă imaginați în termeni de formă sportivă ce înseamnă asta. Dar am decis cu toții că vom face lucrurile așa cum trebuie pentru a-l recupera. Pare că lucrurile sunt în regulă acum, dar de abia în urmă cu două zile a făcut primele alergări. Nu știu ce așteptări să avem și pe când.”
Despre situația lui Nzekwesi:
„Emmanuel are o problemă similară, dar la bicepsul femural. S-au adunat și la el zilele fără activitate fizică. Sunt îngândurat.”
Întrebat dacă a dorit să utilizeze atât de mult trei jucători români în teren, antrenorul Achim a spus:
„Aș vrea să nu mai facem atâta caz pe acest subiect. Nu e nimic deosebit că jucăm cu 3 sau 4 români. Nu îi cataloghez pe jucători după cetățenie. Am încredere în toți. Deplină. Singura mea grijă este să nu am un singur român în teren pentru că asta înseamnă să încalc regulamentul. Eu am încredere în jucători și sper că ei o vor răsplăti.”
În ceea ce privește următorul meci și nivelul adversarului, antrenorul CSM-ului a precizat:
„Evident întâlnim un cu totul alt adversar. Jucăm la două zile, în patru străini. Nu știu, nu-mi dau seama ce va fi. Aceasta este situația și trebuie să facem tot ce putem. Nu avem constanță în ceea ce facem, asta mă îngrijorează înaintea numelui sau calităților adversarului.”
CSM CSU Raiffeisen Oradea are 2-0 la general în Liga Națională. Roș-albaștrii susțin următorul meci pe teren propriu, sâmbătă (11.10), ora 19:00. Adversar este CS Vâlcea 1924. Abonamentele sunt valabile la acest meci, iar bilete se pot achiziționa AICI. Meciul va fi transmis în direct pe DigiSport, PrimaSport și FRB TV (YouTube).
