CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins Aliaga Petkimspor, scor 77-71, în meciul decisiv al Grupei C din FIBA Europe Cup – ediția 2025/26. Partida a avut loc miercuri (19.11), la Oradea Arena, fiind extrem de echilibrată și spectaculoasă. Succesul obținut a asigurat echipei bihorene cea de-a 7-a calificare consecutivă între primele 16 echipe ale acestei competiții.
Antrenorul Cristian Achim a declarat următoarele despre victoria cu Petkim:
„Vreau să-i felicit pe băieți și pe colegii mei din staff. Au fost extraordinari. Subliniez contribuția domnului Marinău, care și-a pus toată priceperea în a-l recupera pe Nzekwesi. Și ce bine ne-a prins astăzi. Pentru că este un jucător de mare valoare și ne-a lipsit foarte mult.
Consider că am meritat victoria. Suntem foarte bucuroși pentru ea. Am obținut locul 1 în grupă. Sincer, este maximum din ceea ce se putea. Sunt foarte bucuros că am încasat puține puncte din partea unei echipe recunoscute pentru potențialul și talentul ei ofensiv. Petkim este o echipă de nivel înalt, cunosc toți jucătorii și știu ce spun.
Am revenit de două ori în acest meci. O dată după acel început catastrofal pentru noi. Și apoi după ce ei au revenit, în repriza a 2-a. Nu e prima dată când reușim acest lucru. Este un semn că avem putere mentală. Am fost bine pregătiți pentru acest meci, lucru vizibil până la urmă, dar la începutul jocului am luat niște decizii grăbite și nu foarte fericite, în special în apărare. Aș pune treaba asta pe seama faptului că jucătorii au fost extrem de dornici să demonstreze. Uneori treaba asta are un efect negativ, după cum s-a văzut.”
Referitor la calificarea în TOP 16, Achim a spus:
„Suntem la cea de-a 7-a calificare consecutivă între primele 16 echipe și trecem de prima fază a grupelor în cupele europene pentru a 8-a oară în istoria participărilor noastre. În ceea ce privește parcursul din FIBA Europe Cup cred că este un record absolut de calificări consecutive în faza următoare. Ceea ce spune foarte multe despre constanță, seriozitate, despre cum reușim să construim în fiecare an echipe competitive, foarte bune și performante.
Obiectivul nostru pentru cupele europene este un parcurs cât mai lung. Asta încercăm în fiecare an și cred că reușim să aducem echipe bune și foarte bune, din Europa, din țări puternic dezvoltate baschetbalistic. Mă bucură foarte mult că am obținut aceaată calificare, iar de acum încolo vom întâlni adversari și mai puternici, lucru care aduce un plus de motivație fiecărui component al echipei noastre.”