Avancronica meciului România vs Grecia din FIBA Basketball World Cup 2027, European Qualifiers

România primește vizita Greciei în cadrul penultimei etape din prima fază a campaniei de calificare la FIBA Basketball World Cup 2027, zona Europa. Partida are loc joi (02.07), ora 19:00, la Oradea Arena.

Este un meci atractiv din multe puncte de vedere. Formația antrenată de Mihai Silvășan vine după prima victorie obținută în actuala campanie, scor 101-96, împotriva Portugaliei. Aflată la cea de-a 2-a apariție consecutivă pe teren propriu, România are un moral foarte bun înaintea acestei provocări. De altfel, Vulturii au avut o prestație solidă și în celălalt joc de pe teren propriu în această campanie, pierdut la cinci puncte cu Muntenegru. Așadar, motive suplimentare pentru a fi încrezători în capacitatea compatrioților noștri de a oferi o replică solidă.

Grecia este un nume consacrat în jocul de baschet internațional. Are două titluri europene, obținute în 1987 și 2005, respectiv șase clasări pe podium la EuroBasket. Cel mai recent la ediția de anul trecut. La aceste performanțe se adaugă un argint mondial, obținut în urmă cu două decenii, atunci când pe parchet se afla actualul selecționer al elenilor.

Astfel trecem în revistă un alt motiv bine întemeiat pentru care un iubitor al baschetului nu trebuie să rateze acest meci. Vassilis Spanoulis, unul dintre cei mai eficienți jucători din istoria baschetului european în momente de tensiune maximă, va fi prezent în țara noastră pentru un meci oficial. După o carieră de jucător ce l-a propulsat pe bună dreptate între legendele sportului cu mingea la coș, Spanoulis a ales să rămână cât se poate de aproape de dreptunghiul de 28×15. Între timp el a devenit antrenor, iar în primăvara anului 2025 a calificat pe AS Monaco în finala Euroligii masculine. Performanță dublată la patru luni distanță de câștigarea medaliei de bronz cu Grecia la FIBA EuroBasket. Între timp, Spanoulis a revenit în Grecia și la nivel de club, fiind noul antrenor principal al lui Aris Salonic.

Meciul prezintă miză pentru ambele protagoniste. România ar primi o infuzie masivă de încredere și ar prelungi lupta pentru calificarea în faza următoare până în ultima rundă a Grupei B fără să depindă de rezultatul celuilalt meci din etapa a 5-a. Acolo unde Portugalia primește vizita Muntenegrului, tot joi (02.07), la Matosinhos. De cealaltă parte, Grecia și-ar asigura calificarea din punct de vedere matematic în faza următoare a calificărilor cu un succes la Oradea Arena.

România s-a pregătit pentru acest meci mizând pe nucleul de bază în jurul căruia a avansat din precalificări în acest punct. Este vorba despre liderii generației 1997, Emanuel Cățe (47 meciuri jucate pentru prima reprezentativă a României), Bobe Nicolescu (cu 46 selecții) și Nandor Kuti, alături de cei ai generației 1999, Lucas Tohătan și Dragoș Diculescu, respectiv de cel mai bun marcator român în recent încheiata ediție de Liga Națională, Mihai Măciucă. Un alt jucător important în rotația de bază a României este Ștefan Grasu. Venit după un sezon solid la nivel de club, sportivul în vârstă de 23 ani și-a adus aportul în precedentele două ferestre în actuala campanie. O piesă extrem de importantă în angrenajul echipei României este Daron Russell. Jucătorul născut în SUA a fost liderul tricolorilor în primele patru meciuri din actuala campanie, atât la puncte marcate, cât și la pase decisive. Acesta aduce un plus evident de calitate și multe opțiuni ofensive echipei tricolore.

În stagiul centralizat de pregătire desfășurat la Oradea în lotul național au fost cooptați doi jucători care nu au evoluat anterior în niciunul din cele patru partide disputate până acum în campania FIBA Basketball World Cup 2027. Este vorba despre Tudor Șomăcescu (21 ani), respectiv Vlad Nistor (22 ani). În efectiv se regăsește pentru a 2-a oară consecutiv o altă tânără speranță, în persoana lui Albert Stan (22 ani). În echipă se regăsește și Cătălin Baciu, acesta fiind decanul de vârstă al tricolorilor și unul dintre ultimii jucători români născuți în anii 80 aflați încă în activitate.

Având o serie de jucători capabili să marcheze de la distanță, planul României pentru faza de atac constă în capacitatea de a ataca în dribling pentru a găsi omul liber la semicerc sau pentru a crea superioritate și opțiuni de aruncare necontestată. Fără îndoială un test foarte dificil va fi capacitatea de a face față din punct de vedere fizic unui adversar recunoscut pentru această latură dusă la un nivel extrem de ridicat în jocul de baschet. Totodată, baschetbaliștii eleni dispun de un nivel ridicat de experiență de joc și înțelegere în detaliu a jocului din punct de vedere tactic.

Lipsită de celebrul Giannis Antetokounmpo, echipa Greciei vine la Oradea cu un efectiv redutabil în cadrul căruia se identifică cinci jucători legitimați la nivel de Euroligă. Este vorba despre căpitanul și liderul actualului grup, Kostas Papanikolaou, sportiv cu 175 apariții pentru Grecia, fundașul Giannoulis Larentzakis, ambii de la Olympiacos Pireu, respectiv trio-ul Dinos Mitoglou, Panagiotis Kalaitzakis și Vassilis Toliopoulos, legitimați la Panathinaikos Atena. Grecia dispune de alți jucători de urmărit, cu experiență la nivel înalt precum Basketball Champions League și campionatul național elen. Între ei se numără Dimitris Moraitis – conducător de joc, Elijah Mitrou-Long – conducător de joc, Vassilis Charalambopoulos – pivot și alții.

Jocul elenilor este cunoscut ca fiind extrem de fizic, apărarea fiind elementul de bază. Grecia dispune de jucători capabili să acopere foarte bine terenul, cu corpuri impresionante, dublate de mobilitate și agresivitate ridicată. Este una dintre cele mai eficiente școli de baschet din Europa din punct de vedere al capacității de efort și agresivității, dublate de un baschet organizat și redutabil în sisteme complexe de ordin tactic.

Interesant este faptul că după primele patru runde, România are superioritate la puncte marcate și recuperări (inclusiv ofensive). La celelalte capitole însă Grecia, din postură de lider al grupei, este echipa superioară. Elenii strălucesc în apărare, acolo unde au o medie de 11.3 intercepții pe meci.

Delegația Greciei ajunge la Oradea în seara zilei de miercuri (01.07) cu un avion charter și se va întoarce la Atena la câteva ore după terminarea meciului de la Oradea.

Situația în Grupa B după primele două ferestre:

1. Grecia – 3/1
2. Portugalia – 2/2
3. Muntenegru – 2/2
4. România – 1/3

Primele trei clasate, după disputarea ultimei etape, ce va avea loc duminică (05.07), avansează în faza a 2-a din calificările FIBA Basketball World Cup 2027.

Ultima clasată încheie această campanie, urmând să se alăture fazei a 2-a din FIBA EuroBasket 2029 PreQualifiers.

Suporterii sunt așteptați la sală pentru a-i susține pe Vulturi în compania unei națiuni extrem de importante în baschetul european, care deține medalia europeană de bronz, dar și cel mai important trofeu din baschetul european la nivel de club. Bilete se găsesc AICI, la casieria CSM Oradea de la sediul clubului (Oradea Arena, intrarea Nord, parte), precum și la casa de bilete de la Oradea Arena, disponibile de la ora 18, în ziua meciului.

Scurt istoric al confruntărilor România vs Grecia – click AICI.