Dorin Costrăș este noul antrenor principal al echipei de polo pe apă CSM Digi Oradea. Decizia numirii noului tehnician al campioanei în exercițiu a României a fost anunțată de președintele clubului, Florin Birta, în cursul zilei de joi (06.06).
Costrăș, fost jucător al lui Crișul Oradea, alături de care a câștigat titlul de campion al României în 1985 și 1986, revine în România după o perioadă în care și-a desfășurat activitatea de antrenor în Spania. În ultimul sezon el a pregătit-o pe CN Mediterrani, în Division de Honor, unde a obținut locul 4.
Astfel, Costrăș îl substituie pe Tóth László, antrenorul maghiar alături de care CSM Digi a obținut ultimele două titluri naționale și cu care a participat în Liga Campionilor la polo pe apă.