O nouă săptămână pe drum pentru echipa de baschet

Echipa de baschet masculin CSM Oradea se află în fața unei noi serii de foc. Trupa pregătită de către Cristian Achim continuă seria jocurilor deosebit de dificile prin prisma valorii intrinseci a adversarului. În același timp, roș-albaștrii vor avea puțin timp de odihnă între meciuri.

Duminică (17.11), CSM-ul primește vizita lui CSU Asesoft Ploiești, într-un meci contând pentru etapa a 8-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin. Partida are loc la Arena Antonio Alexe și demarează cu începere de la ora 19:00.

Luni (18.11), la prima oră, ceea ce înseamnă că jucătorii și antrenorii nu vor avea timp de a se odihni corespunzător, este programată plecarea spre Turcia. Prima parte a călătoriei, spre Budapesta, va fi efectuată cu autocarul, după care CSM-ul va lua avionul spre Istanbul. După aproximativ trei ore în aeroportul Ataturk, delegația orădeană va lua avionul spre Gaziantep. În total, drumul spre hotelul în care echipa este cazată, însumează aproximativ 13-14 ore.

În aceste condiții, jucătorii lui Cristian Achim nu vor avea antrenament în cursul serii de luni, urmând să efectueze o ședință de pregătire în dimineața zili de marți (19.11). Meciul cu Royal Hali Gaziantep se dispută în seara aceleiași zile, cu începere de la ora 20:30.

Roș-albaștrii au programată aceeași rută pentru întoarcerea în țară cu precizarea că avionul care pleacă de la Gaziantep spre Istanbul va decola în jurul orei 4:00. Echipa va ajunge în Oradea în cursul după-amiezei sau serii de miercuri (20.11).

Vineri (22.11), baschetbaliștii pleacă spre Târgu-Mureș, acolo unde au programat ultimul meci în deplasare în turul actualei ediții de campionat. Meciul cu vicecampioana României se va disputa sâmbătă (23.11), cu începere de la ora 16:15.