Avancronica meciului Royal Hali Gaziantep vs CSM Oradea

CSM Oradea susține cel de-al doilea meci în deplasare la nivelul FIBA EuroChallenge. Marți (19.11), roș-albaștrii întâlnesc pe Royal Hali Gaziantep, în Turcia. Confruntarea face parte din programul etapei a 3-a în Grupa B.

Formația pregătită de către Cristian Achim a pierdut primele două partide – în Ungaria la un singur punct diferență, respectiv pe teren propriu în compania deținătoarei trofeului. Va fi primul meci pe care CSM-ul îl dispută pe teritoriul Turciei. Este o experiență cu totul deosebită, atât prin prisma valorii ridicate a campionatului din țara Semilunei, cât și prin faptul că bihorenii efectuează un drum extrem de solicitant până aproape de granița cu Siria.

Gaziantep a început excelent aventura europeană. Turcii au bifat două victorii, una chiar la Samara, iar cealaltă în propriul fief, cu Paks. Echipa antrenată de către Aziz Bekir nu se bucură de același parcurs în campionatul intern, acolo unde a bifat o singură victorie din șase meciuri disputate.

Se anunță un joc dificil pentru roș-albaștri ținând cont de valoarea individuală deosebită a jucătorilor din rotația de bază a lui Gaziantep. Principalul atribut al jocului preacticat de această reprezentantă a Semilunei este aruncarea de la distanță. În primele două jocuri din EuroChallenge, Gaziantep a înscris de 23 ori din afara semicercului cu un procentaj de reușită de 49%. Turcii au șapte oameni capabili să puncteze prin acest procedeu.

Oradea este superioară la aruncările de două puncte și la linia de pedeapsă. De asemenea, bihorenii pot recupera foarte bine sub coșul advers și sunt mai buni la intercepție decât oponenții lor pe baza cifrelor consemnate în primele două etape.

Din punct de vedere statistic Oliver Stevic este liderul lui Gaziantep la puncte, recuperări și intercepții. Interesant este că pivotul Dejan Borovnjak este cel mai bun pasator al ‘otomanilor’. În replică, Sean Denison este cel mai productiv om al CSM-ului în EuroChallenge la puncte, recuperări și intercepții, iar Vujadin Subotic, Daniel Dillon și Will Franklin au aceeași medie de pase decisive.

Un aspect extrem de important, chiar dacă extra-baschetbalistic, constă în faptul că delegație echipei din Oradea va ajunge cu aproximativ 24 ore înaintea începerii meciului. De asemenea, distanța și ruta pe care CSM-ul trebuie să le parcurgă constituie aspecte ce pot influența în mod negativ prestația elevilor lui Cristian Achim.

Partida se dispută marți (19.11), cu începere de la ora 20:30. Confruntarea are loc la Sahinbey Spor Salonu, o sală cu capacitate de 6.400 locuri. Întâlnirea nu este televizată, întrucât nicio companie TV din Turcia nu produce acest transmisiunea acestui meci.

Foto: fibaeurope.com