Daniel Dillon a vorbit despre victoria cu Royal Hali Gaziantep, din ultima etapă a primei faze în FIBA EuroChallenge:
„Am arătat energie și disponibilitate la efort. Am câștigat acest meci cu luptă. De asemenea, Gaziantep a oferit o replică extrem de solidă și a arătat că își dorește să învingă chiar dacă acest meci nu a avut o importanță deosebită pentru niciuna dintre echipe.
A fost un meci important pentru noi, deoarece clubul nostru își dorește să continue pe plan internațional. Astfel, la prima participare să obținem trei victorii într-o astfel de grupă și chiar dacă acest meci nu a prezentat o miză deosebită cred că este important pentru viitorul clubului.
În ceea ce mă privește, consider că am jucat bine. Am avut multă energie și am încercat să-mi ajut echipa prin calitățile de care dispun. Mi-am dorit să ajut în faza defensivă și cred că am reușit acest lucru. Am încercat să impun ritmul jocului și să prelungesc cât mai mult momentele pozitive de joc.”
Întrebat care a fost diferența între meciurile cu Gaziantep, ambele câștigate, respectiv cele cu Samara, ambele pierdute, Dillon a precizat:
„Mi-aș dori să avem formula secretă, pentru că astfel aș putea să explic. Nu înțeleg cum au reușit cei de la Gaziantep să învingă de două ori pe Samara. Poate a fost vorba despre împerechere pe posturi, dar cred că dacă am fi jucat cu o astfel de energie și împotriva rușilor cu siguranță altfel s-ar fi desfășurat jocurile noastre cu rușii. Dacă am putea merge înapoi în timp, să ne hrănim din energia cu care ne-a alimentat publicul, poate am fi avut o șansă cu Samara. Dar acum nu mai e nimic de făcut.”
Daniel a avut 16 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive, 2 intercepții și două posesii pierdute în 30 minute pentru un indice de 20 la eficiență. El a fost principalul marcator și cel mai eficient om al roș-albaștrilor în acest meci.
CSM Oradea s-a impus pentru a doua oară în fața turcilor, rezultatul final al acestei partide fiind de 73-71.