CSM Oradea reia pregătirile pe 27 decembrie

Echipa de baschet masculin CSM Oradea a încheiat anul baschetbalistic 2013. Roș-albaștrii au zece victorii și două înfrângeri la activ și se situează în plutonul fruntaș la capătul unui șir de 20 meciuri oficiale în exact trei luni de zile.

Formația pregătită de către Cristian Achim a obținut două victorii în Cupa României, pentru ca în FIBA EuroChallenge să bifeze trei succese și tot atâtea eșecuri la prima participare. Așadar, bilanțul general al CSM-ului în prima jumătate a sezonului competițional 2013/14 este de 15 victorii și 5 înfrângeri.

Roș-albaștrii au primit o bine meritată vacanță din partea staff-ului tehnic. Astfel, după încheierea partidei cu Energia Rovinari, de sâmbătă (21.12), echipa de baschet a luat o scurtă pauză.

Reunirea lotului este programată pentru data de 27 decembrie. În cursul zilei de vineri, după sărbătoarea Crăciunului, echipa se va reuni. Alături de cei 13 jucători, antrenorii Cristian Achim și Călin Pop, respectiv fizioterapeutul Cristian Dan, la pregătiri va participa și preparatorul fizic Igor Ranisavljev. Specialistul în pregătire fizică originar din Pancevo a avut un merit deosebit la condiția fizică ireproșabilă a echipei în prima parte a sezonului, lucru care a permis roș-albaștrii să presteze la capacitate maximă din punct de vedere fizic și a ferit echipa de accidentări grave. Igor va reveni în Oradea având ca scop pregătirea echipei pentru retur.

Primul meci oficial din anul 2014 al echipei din Oradea este programată pe 8 ianuarie. Atunci, CSM-ul primește vizita lui BC Timișoara, în prima manșă a sferturilor de finală ale Cupei României la baschet masculin. Returul este programat pentru 12 ianuarie, la Timișoara.

În schimb, returul Ligii Naționale demarează pe 18 ianuarie 2014. Roș-albaștrii vor juca la Cluj, cu U Mobitelco.

Vom reveni cu datele și orele exacte de desfășurare ale următoarelor meciuri în momentul în care acestea vor fi definitivate.