Titus Nicoară a vorbit despre primul joc al echipei CSM Oradea în noul an calendaristic, cel cu BC Timișoara, încheiat cu scorul de 98-82:
„Cred că a fost un meci cu părți bune și rele, dar până la urmă s-a terminat destul de bine pentru noi. Consider că 16 puncte este un avantaj bun pentru noi, chiar dacă nu ne garantează nimic în acest moment.
Cu siguranță puteam să facem mult mai bine faza de apărare. Am început bine, dar apoi au fost momente în care Timișoara a marcat destul de bine din zona de trei puncte. Cu siguranță nu suntem mulțumiți de apărare, însă încercăm să corectăm ceea ce nu a mers pentru noi din punct de vedere defensiv. Sper să se vadă acest lucru în meciul de la Timișoara.”
Referitor la echipa bănățeană, pe care CSM-ul o întâlnește din nou în cursul serii de duminică (12.01), Titus a precizat următoarele:
„Adversarii noștri au o structură nouă, un antrenor nou. Orice schimbare se simte, iar un antrenor nou vine cu alte idei și acest lucru se simte. Îl cunoaștem foarte bine pe Dragan (Petricevic). Este un antrenor cu experiență și care cunoaște baschetul românesc. Timișoara are un suflu nou și joacă mai bine din punct de vedere colectiv.”
Jucătorul orădean a prefațat partida revanșă din sferturile de finală ale Cupei României, spunând că CSM-ul se va duce la Timișoara pentru victorie. De asemenea, Nicoară este conștient de faptul că bănățenii au opt jucători străini în lot și e posibil ca pentru jocul de duminică să se opereze modificări în sextetul de străini înscriși pe foaia oficială.
„Trebuie să abordăm jocul la victorie. Dacă te gândești să mergi cu gândul să pierzi la mai puțin de 16 puncte poți avea probleme. Ne ducem acolo să abordăm meciul așa cum o facem în partidele de campionat: să luptăm și să obținem victoria. Gândim și în viitor, iar o victorie, chiar dacă în cazul de față nu e obligatorie, ne poate ajuta și ne poate oferi un moral bun pentru meciurile care vor urma, din campionat.
În ceea ce privește străinii echipei din Timișoara, la analiză, vom discuta despre fiecare jucător și ne vom pregăti pentru orice variantă posibilă. De exemplu, la primul meci, ne-am pregătit pentru noul lor jucător (Darren Fenn), chiar dacă nu știam foarte multe despre el. Nu știu ce să zic, dar e posibil să încerce ceva nou pentru a încerca să recupereze distanța de 16 puncte. E posibil ca Timișoara să nu joace în același mod precum a făcut-o la Oradea.”
Meciul dintre BC Timișoara și CSM Oradea se dispută duminică (12.01), cu începere de la ora 18:00, la Sala Constantin Jude. Partida va fi transmisă în direct la DigiSport.
Foto: Roby Boros