CSM Oradea gestionează presiunea și învinge la Timișoara

CSM Oradea a dublat victoria cu BC Timișoara în Cupa României pentru a-și păstra invincibilitatea în această competiție în ediția 2013/14. Roș-albaștrii s-au impus la Sala Constantin Jude cu scorul de 77-70, într-un meci desfășurat duminică (12.01).

Bihorenii au început foarte bine, desprinzându-se la 10-4 în primele minute pe fondul apariției lui Sean Denison în spațiul de trei secunde. Jocul canadianului nu a avut consistență de această dată, el confruntându-se cu o problemă medicală în zilele premergătoare partidei, lucru care l-a împiedicat să participe la toate ședințele de antrenament. Timișoara a replicat tăios, realizând un parțial de 16-2 grație căruia a preluat conducerea și s-a desprins la opt puncte, scor 20-12. A fost o perioadă în care Jovanovic a înscris de trei ori consecutiv din afara semicercului. Oradea a încheiat foarte bine secvența, oferind o primă mostră că nu se pierde cu firea chiar dacă condițiile sunt detrimentale. Cu Nicoară pe bancă, CSM-ul a izbutit două intercepții prin William Franklin. Bihorenii au transformat ambele mingi câștigate în puncte ușoare la celălalt capăt al terenului. A fost o primă secvență în care apărarea CSM-ului a schimbat împerechererile la fiecare blocaj. Astfel, Denison s-a apărat excelent la Jovanovic la ultima fază a secvenței în pofida situației de mismatch.

Actul al doilea începe cu o nouă triplă din partea lui Jovanovic. Timișoara se menține în avantaj grație reușitelor incredibile ale numărului 5. Oradea schimbă apărarea și trece la un alt sistem, însă marele merit îi revine lui Daniel Popescu. Fundașul orădenilor l-a hăituit în permanență pe căpitanul amfitrionilor. De altfel, după intrarea lui Popescu, în secvența a doua, Jovanovic a mai înscris o singură dată, pe ultima posesie a reprizei, acesta reușind să bată sirena care a anunțat încheierea secvenței a 2-a. În plus Jovanovic nu a reușit să-și reintre în ritm nici în repriza a doua (când a marcat cinci puncte, toate în sfertul al 3-lea, pentru ca în cel de-al 4-lea să nu mai înscrie niciun punct). Revenind la cel de-al doilea act, notăm că a fost o perioadă în care Oradea a jucat cu Țibîrnă pe poziția 5, iar aruncările de la mare distanță nu și-au găsit ținta. Totuși, Oradea a insistat pe un joc în viteză, dar mai ales având ca principal scop să ducă spre finalitate acțiunile colective. În plus, jocul ritmat are darul de a epuiza din punct de vedere fizic un adversar ce folosește o rotație mai scurtă. Jocul colectiv a adus multe puncte CSM-ului din spațiul de trei secunde. Astfel, la pauză scorul era de 39-36 în favoarea alb-violeților.

Repriza a doua aduce schimbarea. Oradea continuă să alerge după rezultat, însă are controlul asupra seriei cu Timișoara. În ordine, Denison, Subotic, Markovic și Nicoară au marcat pentru a egala situația pe tabela de marcaj pe parcursul acestei perioade de joc. Au fost acțiuni extrem de importante, care au avut darul de a tăia elanul gazdelor. În cele din urmă schimbarea vine și pe tabela de marcaj, în minutul 28, atunci când Nicoară a transformat o pereche de aruncări libere cu care CSM Oradea a preluat conducerea, scor 58-56. A fost o perioadă de joc în care Timișoara s-a apărat zonă, iar Nicoară a pedepsit-o cu 6 puncte consecutive. Astfel, la încheierea actului, roș-albaștrii conduceau cu scorul de 62-58.

În secvența decisivă CSM-ul a controlat ostilitățile. Oradea a impus ritmul jocului. E drept că în anumite situații s-a grăbit să finalizeze cu 8-9 secunde rămase pe timpul de atac, în condițiile în care i s-a ivit ocazia de a arunca. Timișoara nu a mai avut forță de a reveni. Markovic a înscris cinci puncte consecutive, după care Franklin s-a asigurat că Oradea va câștiga și acest meci, nu doar dubla la general. Defensiva CSM-ului a provocat câteva posesii pierdute, incluzând aici și o abatere de 24 secunde a adversarului. Sfârșitul meciului a fost gestionat cu maturitate de echipa pregătită de Cristian Achim.

Câteva aspecte notabile despre meciul cu BC Timișoara:

CSM Oradea a avut de gestionat o situație de presiune. A fost un prim meci decisiv în actualul sezon competițional în întrecerile interne. Bihorenii aveau de gestionat un avantaj de 16 puncte, iar pentru staff-ul tehnic un astfel de meci a constituit un foarte bun test în ceea ce privește capacitatea jucătorilor de a gestiona situațiile de presiune exercitate asupra echipei. Abordarea jocului retur a fost deosebit de dificilă tocmai pentru că este firesc și uman ca în subconșientul fiecărui jucător să se instaleze un sentiment de confort grație avantajului obținut în partida tur. Totuși, elevii lui Achim s-au mobilizat foarte bine pentru această confruntare, fiind puși în gardă de către antrenorul vâlcean.

Defensiva CSM-ului a încasat doar 70 de puncte în această partidă. Orădenii s-au prezentat mult mai bine din acest punct de vedere spre deosebire de partida tur. Acest lucru este dublat de procentajul de 41% la aruncările din acțiune al echipei bănățene. Desigur, aici trebuie notat și faptul că meciul în sine a avut o cu totul altă încărcătură și un alt mod de desfășurare față de primul, pe lângă faptul că acest meci s-a jucat pe terenul adversarului.

Oradea a avut un plus de prospețime grație unei idei de joc bine pusă la punct. Spre deosebire de adversar, CSM-ul folosește o rotație de nouă jucători în fiecare meci (cel puțin atât timp cât toți jucătorii sunt sănătoși). În schimb, BC Timișoara a avut o rotație de doar șapte jucători în manșa a doua, după ce în prima băățenii au folosit opt oameni. Avantajul de doi jucători s-a resimțit pe deplin în repriza a doua.

Daniel Popescu, deși inexistent din punct de vedere statistic, a avut o contribuție majoră la stoparea lui Zlatko Jovanovic. Fundașul Timișoarei a marcat doar 2 puncte în perioada petrecută de Popescu în teren. Este vorba despre coșul înscris în ultima secundă a sfertului 2. În rest, Jovanovic nu a reușit să înscrie nimic împotriva lui Popescu.

William Franklin, un jucător a cărui principală calitate este faptul că nu dorește să atragă atenția defensivei adverse asupra sa, a explodat pentru cea mai bună prestație stagională din punct de vedere al finalizării. El a marcat un număr record de puncte într-un singur meci din actuala stagiune. Aici nu e vorba doar de numărul punctelor ci și de importanța și momentele în care americanul a punctat. Așadar, căpitanul CSM-ului a ieșit la rampă pe faza de finalizare exact atunci când a fost mai mare nevoie de productivitatea sa pe faza de finalizare. În plus, texanul a oferit o demonstrație de măiestrie pe faza de apărare, intercepțiile sale transformându-se imediat în puncte pe tabela de marcaj.

Daniel Dillon a gestionat în mod impresionant acțiunile de tranziție ofensivă. Australianul a reușit mai multe acțiuni prin care și-a pus în valoare plusul de viteză. Deplasarea sa pe teren cu mingea în dribling este impresionantă. Mai mult decât atât, aduce mari beneficii echipei sale.

Titus Nicoară. Chiar dacă nu a strălucit din punct de vedere statistic, baschetbalistul orădean are meritul de a înțelege foarte bine ce anume i se cere. El are capacitatea de a se adapta, iar reacția sa împotriva defensivei zonă a Timișoarei în acest meci reprezintă o mostră în ceea ce privește inteligența baschetbalistică a acestui jucător.