Reinar Hallik, noua achiziție a lui CSM Oradea, a primit drept de joc pentru partida de vineri (07.02), cu SCM Universitatea Craiova. Sportivul baltic a semnat contractul cu formația orădeană în cursul dimineții de miercuri (05.02), după ce a fost supus unui consult medical amănunțit.
Jucătorul în vârstă de 30 ani s-a antrenat în cursul serii de miercuri pentru prima dată alături de noii săi colegi, iar în dimineața zilei de joi a efectuat o ședință individuală de antrenament pentru a se acomoda cu panourile de la Arena Antonio Alexe. De notat că Hallik a venit pentru prima dată la Oradea, la precedentele angajamente, cu Craiova și Cluj, neavând ocazia de a juca în sala orădeană.
Hallik a primit drept de joc după ce conducerea CSM Oradea a înregistrat actele la FR Baschet și a achitat taxa aferentă legitimării sale. Astfel, Reinar va debuta pentru CSM chiar împotriva echipei la care a evoluat ultima dată.