CSM Oradea a făcut un pas important spre avantajul terenului propriu în primul tur al playoff-ului

CSM Oradea este foarte aproape să încheie sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2013/14 între primele patru clasate. Formația pregătită de către Cristian Achim a luat o serioasă opțiune în ceea ce privește avantajul terenului propriu în primul tur al playoff-ului prin victoria repurtată la București, scor 97-83, asupra Stelei CSM, la finele săptămânii recent încheiate.

În momentul de față CSM Oradea are un bilanț general de 17-6 și un total de 40 puncte. Cu trei etape rămase de disputat până la încheierea sezonului regulat, roș-albaștrii se situează pe o poziție favorabilă.

În acest sens, programul imediat următor este avantajos. CSM-ul urmează să se întâlnească cu Farul Constanța în ultimul joc pe teren propriu (ca fapt divers așteptăm suporterii la sală pentru acest meci întrucât preț de o lună nu o veți mai putea vedea într-un meci oficial la Arena Antonio Alexe). Ulterior, Oradea întâlnește pe Concordia Chiajna, în deplasare, pentru ca apoi să se deplaseze la Târgu-Jiu, unde va încheia sezonul regulat.

CSM-ul pornește cu prima șansă în următoarele două meciuri. Dacă calculele hârtiei vor fi respectate, elevii lui Achim vor bifa alte două victorii, urmând ca înaintea ultimei etape să aibă un bilanț general de 19-6.

Uitându-ne peste bilanțul echipelor situate de la locul 5 (inclusiv) în jos, vom observa că înaintea meciului cu Steaua CSM existau două echipe care din punct de vedere matematic ar fi putut să depășească gruparea bihoreană în clasament. După rezultatul obținut în capitală CSM-ul își menține avantajul de o victorie asupra Mureșului, respectiv de două victorii asupra Craiovei. Prin urmare, dacă Oradea învinge atât Constanța, cât și Chiajna, va termina cu cel puțin o victorie mai mult decât Craiova (echipă în fața căreia CSM Oradea este dezavantajată în situație de egalitate în doi) și la egalitate cu Mureș (echipă în fața căreia CSM Oradea este avantajată în situație de egalitate în doi). În plus, după eșecul suferit de U Mobitelco Cluj în fața Asesoftului devine limpede faptul că această formație ajunge la 7 înfrângeri, de unde rezultă că în cel mai rău caz CSM Oradea va fi la egalitate cu această echipă (Oradea are avantaj în fața Clujului la egalitate în doi).

Astfel, putem să privim înainte foarte încrezători și să ne gândim că CSM Oradea nu poate să termine mai jos de locul 4, ba chiar să ajungă pe podium pentru a doua oară consecutiv. Desigur pentru asta este nevoie de victorii în partidele cu Constanța și Chiajna.

Notăm următoarele lucruri:

1. În rândurile de mai sus s-au luat în considerare doar situații de egalitate între două echipe. Există posibilitatea să se ajungă la egalitate în trei (spre exemplu cu BC Mureș și o altă echipă – fie Cluj, fie Sibiu, fie Ploiești).

2. A fost luată în discuție varianta cea mai sceptică. În schimb, există alte variante, mai optimiste pentru CSM Oradea. Cu atât mai mult cu cât sunt programate alte trei jocuri între echipele clasate între primele cinci în ierarhia la zi. Așadar, se vor consemna înfrângeri pentru rivalele CSM-ului, astfel încât există șanse destul de bune ca Oradea să urce între primele trei.