Cristian Achim, antrenorul principal al CSM Oradea, a vorbit despre succesul repurtat în semifinala de cupă cu BCM U Pitești:
„În primul rând felicit echipa din Pitești, care a jucat foarte-foarte bine. Desigur nu e vreo surpriză, m-am așteptat să joace bine, pentru că a făcut-o la fel în multe meciuri. Sunt bucuros că am câștigat și sunt fericit că vom juca finala. Sunt puțin supărat pe faptul că, după părerea mea, am fi putut și ar fi trebuit să câștigăm meciul în timpul regulamentar de joc. Nu aveam voie să pierdem zece puncte în sfertul 4 și în prelungiri să ratăm atâtea aruncări libere astfel încât la ultima fază am fost foarte aproape să intrăm iarăși în prelungiri. Nu este acceptabil așa ceva din punctul meu de vedere. Pe de altă parte jucătorii noștri trebuie felicitați pentru că au muncit, pentru că și-au dorit foarte tare acest succes și să joace această finală. Vor avea ocazia să joace pentru trofeu.”
CSM Oradea va juca prima finală din istoria clubului. Aceasta este o nouă premieră reușită de roș-albaștri sub comanda antrenorului Cristian Achim. Chestionat pe acest subiect, tehnicianul vâlcean a precizat:
„Mă bucur foarte tare că jucăm finala și sper să facem încă un pas în direcția potrivită.”