CSM Oradea primește vizita campioanei în Meciul 3 al finalei Ligii Naționale de baschet

CSM Oradea primește vizita echipei CSU Asesoft Ploiești în finala Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2013/14. Roș-albaștrii se află la egalitate, scor general 1-1, după primele partide, desfășurate în urmă cu o săptămână la Ploiești.

Echipa pregătită de către Cristian Achim s-a impus cu scorul de 105-93 în Meciul 1 al finalei, chiar în sala Olimpia din Ploiești. A fost o partidă în care CSM-ul a executat exemplar pe faza ofensivă și a respectat planul de joc, fiind extrem de eficientă în prima repriză pe faza de apărare. Ofensiva a funcționat preț de 40 de minute, aceasta fiind principalul argument al victoriei repurtate în fieful formației campioane.

Meciul 2 a fost adjudecat de CSU Asesoft Ploiești cu scorul de 95-76. A fost un meci în care jocul echipei orădene a fost mai modest din punct de vedere al execuției ofensive. CSM-ul a avut dificultăți în condițiile în care adversarul a avut posibilitatea să se apere agresiv în vreme ce gruparea bihoreană a avut de la bun început probleme cu greșelile personale. Acestea au fost dublate de o cădere mentală a jucătorilor CSM-ului, cu toate că aceștia nu au cedat încercând să revină pe tabela de marcaj în repriza a 2-a.

Urmează două partide în Arena Antonio Alexe din Oradea. Roș-albaștrii au posibilitatea de a juca în fața propriilor suporteri în speranța continuării progresului și a obținerii unor rezultate istorice. Cu certitudine acest lucru este posibil, însă pentru realizarea acestora este nevoie de un joc foarte bun, respectiv de sprijin consistent din partea propriilor susținători.

Din punct de vedere baschetbalistic CSM Oradea va avea nevoie de o rotație lungă, de contribuții consistente din partea mai multor jucători, respectiv de un nivel bun de apărare, atât individuală, cât și colectivă. Principala șansă a ofensivei roș-albaștrilor va fi în continuare jocul ritmat. Tranziția ofensivă și menținerea unui ritm de joc accelerat cu acțiuni finalizate rapid sunt aspectele pe care bihorenii trebuie să le rezolve favorabil în speranța unor victorii care să îi apropie de titlul de campioni.

În replică, valoarea individuală rămâne principalul argument al echipei prahovene. CSM-ul va avea de luptat împotriva unor jucători cu experiență și foarte periculoși în relația unu la unu.

Rolul suporterilor va fi extrem de important. Echipa are nevoie de încurajările celor din tribune și să simtă că sunt sprijiniți indiferent ce se petrece pe parchet. Suportul orădenilor joacă un rol extrem de important în partidele din finala campionatului.