Șerban Sere, managerul echipei de baschet CSM Oradea, a participat la o conferință de presă prin intermediul căreia clubul roș-albastru și-a lansat noul sezon competițional. Oficialul vicecampioanei în exercițiu a României a vorbit despre programul echipei și a anunțat noutățile din lot respectiv de la nivelul staff-ului tehnic.
„Vreau să mulțumesc reprezentanților mass-media pentru prezența numeroasă de la această întâlnire. Înseamnă că activitatea noastră prezintă interes în rândul presei și al comunității din care facem parte. Suntem conștienți de faptul că suporterii noștri sunt foarte interesați de activitatea echipei și în același timp realizăm că așteptările sunt pe măsură.
Mulțumesc la rândul meu jucătorilor din sezonul trecut și vreau să urez bun venit celor noi, prezenți aici. De asemenea, țin să aduc mulțumiri lui Călin Pop, care a avut o activitate foarte bună la echipa noastră în calitate de antrenor asistent. Apreciem contribuția sa la echipa de seniori și pe această cale doresc să anunț faptul că el se va ocupa de coordonarea academiei de baschet a clubului nostru.
Doresc să anunț continuarea colaborării cu antrenorul principal, Cristian Achim. Am parafat o înțelegere cu valabilitate pentru următoarele două sezoane. Ne dorim, așa cum am făcut și până acum, să obținem maximul posibil din echipa pe care o avem la dispoziție. Ne vom pregăti pentru acest lucru, deoarece pe de o parte suntem onorați, iar pe de alta ne obligă să reprezentăm orașul la cel mai înalt nivel posibil.
Pe de altă parte, doresc să vă comunic faptul că Milan Mitrovic a fost numit în funcția de antrenor asistent al echipei noastre. El se va alătura echipei la Debrecen, în cantonamentul nostru. În ultimele zile Milan a fost în Danemarca, acolo unde a participat, în calitate de lector, la un clinic de antrenori. Îi urez bun venit la echipa noastră și de asemenea doresc să vă transmit că veți avea posibilitatea să îl cunoașteți pe noul membru al staff-ului nostru, precum și pe Adrian Guțoaia, după revenirea de la Debrecen.
Am încredere în capacitatea antrenorilor de a reuși să facă jucătorii nou veniți să asimileze sistemul și concepția de joc a echipei. Sunt convins că avem suficient timp pentru a ne omogeniza până la data de 27 septembrie, când avem programat primul meci oficial. Eu cred în valoarea individuală a jucătorilor noștri, dar și în capacitatea antrenorului de a-i pune în valoare pe toți. Eu sunt din fire optimist, dar cred cu tărie că alegerile făcute de noi sunt potrivite și cred că vom atinge rezultatele așteptate.”