Radovan Markovic se află la cel de-al 15-lea sezon din carieră

Radovan Markovic, unul dintre cei trei jucători străini care continuă alături de CSM Oradea după cel mai bun sezon din istoria secției de baschet, se află în fața celui de-al 15-lea sezon din carieră la nivel de seniori.

Născut pe data de 11 martie 1982, shooter-ul înalt de 1.92 metri și-a făcut un renume în principal în baschetul ex-iugoslav, însă el are două sezoane la activ și în baschetul din Germania.

Primul sezon la nivel de seniori pentru Rade s-a consumat alături de Lavovi 063, în 2000/01. El a petrecut patru sezoane alături de această formație, după care s-a transferat în Germania, unde a petrecut sezonul 2004/05, apărând culorile echipei Telekom Bonn.

În vara anului 2005 s-a întors în țara natală, fiind legitimat la Swisslion Takovo (actuala Radnicki Kragujevac). El a jucat o perioadă sub comanda lui Srecko Sekulovic (actualul antrenor al lui BC Mureș). În primul sezon a obținut promovarea în Superliga Serbiei, după care a petrecut altre trei stagiuni la aceeași formație.

A urmat un sezonul 2009/10, la Tamis Pancevo, tot în prima ligă din Serbia, pentru ca în stagiunea 2010/11 să evolueze la Walter Tigers Tubingen, în Bundesliga germană. Între 2011 și 2013, Radovan a evoluat la Vojvodina NoviSad, formație alături de care a avansat de două ori consecutiv în semifinalele campionatului din Serbia. În vara anului 2013 a semnat cu CSM Oradea, alături de care a disputat două finale, contribuind la cele mai bune rezulate din istoria clubului bihorean. În vara acestui an, Rade a fost primul jucător străin care a semnat cu CSM-ul.

În Germania a obținut un loc 9 și un loc 12. De asemenea, a disputat finala Cupei Germaniei în anul 2005. El a câștigat liga a 2-a din Serbia, a bifat participări în EuroCup și EuroChallenge și a disputat finala Ligii Naționale și a Cupei României.

Profil Radovan Markovic

– data nașterii: 11 martie 1982
– înălțime: 1.92 metri
– greutate: 87 kilograme
– poreclă: Rade
– a început baschetul la vârsta de 10 ani
– este un produs al școlii de baschet Partizan Belgrad
– echipa favorită: Panathinaikos Atena
– antrenor favorit: Igor Kokoskov
– cel mai bun coleg de echipă: Marko Sekulic
– jucător favorit: Nikola Pekovic
– mâncarea preferată: paste
– genul muzical preferat: jazz, house
– piesa preferată: Arian in Sol (J.S. Bach)
– sport preferat pe lângă baschet: fotbal
– hobby: cititul și călătoriile
– cel mai frumos loc vizitat: Barcelona și Santorini
– căsătorit cu Iva, au o fetiță, Nikolina (7 luni)