CSM Oradea a organizat un antrenament deschis publicului larg în cursul serii de luni (25.08). Acesta s-a desfășurat la Arena Antonio Alexe și a reprezentat prima ocazie pentru suporteri de a-i vedea la lucru pe noii jucători – Marcus Hatten, Ante Krapic și Gary McGhee, pe noul antrenor asistent, Milan Mitrovic, respectiv să-i revadă pe acei jucători care au contribuit la calificarea în două finale pe parcursul sezonului anterior.
Mai mulți iubitori ai baschetului orădean, susținători ai CSM-ului au ținut să asiste la prima ședință de antrenament după întoarcerea din cantonamentul de la Debrecen. Cei prezenți i-au răsplătit cu aplauze pe jucători pentru acțiunile spectaculoase realizate. La final jucătorii și staff-ul tehnic i-au salutat pe cei prezenți și au schimbat câteva păreri. Mai multe fotografii de la antrenament găsiți pe pagina de facebook CSM Oradea.
În următoarea perioadă orădenii vor avea posibilitatea să se întâlnească de mai multe ori cu favoriții. În primul rând este vorba despre jocul de pregătire cu Timba Timișoara, programat a se desfășura în cursul zilei de vineri (29.08), cu începere de la ora 19, la Arena Antonio Alexe. Apoi, pe miercuri (03.09), cu începere de la ora 18, este programată prezentarea oficială a echipei la Teatrul Regina Maria, pentru ca între 5 și 7 septembrie să se desfășoare turneul memorial Antonio Alexe.
Foto: Roby Boros