Daniel Dillon, principal remarcat în victoria de la Cluj

Daniel Dillon a fost principalul remarcat al partidei pe care CSM-U Oradea a câștigat-o la Cluj, scor 108-81, în prima etapă din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2014/15. Australianul a fost cel mai eficient jucător al partidei cu CS Universitatea Cluj.

În 29 minute de joc, Dillon a avut 7/7 la aruncările din acțiune și 5/5 la linia de pedeapsă. Așadar, el a avut 100% la aruncări și a terminat cu 19 puncte marcate. Daniel a adăugat 12 pase decisive, 4 recuperări și o intercepție cu o posesie pierdută pentru un coeficient de 35 la eficiență. De asemenea, el a terminat cu 25 la +/-.

Liderii echipei din punct de vedere statistic în meciul de la Cluj:

– eficiență – Daniel Dillon (35)
– puncte – Bogdan Țibîrnă (20)
– recuperări – Vujadin Subotic (7)
– recuperări ofensive – Ante Krapic (2)
– recuperări defensive – Vujadin Subotic, Bogdan Țibîrnă (6)
– pase decisive – Daniel Dillon (12)
– mingi câștigate – Vujadin Subotic (2)
– mingi pierdute – Vujadin Subotic (5)
– +/- – Radovan Markovic (27)
– minute – Daniel Dillon (29:27)

Foto: Roby Boros