Cristian Achim, antrenorul echipei CSM-U Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat meciului pierdut la Pitești, în etapa a 11-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2014/15.
„Felicit echipa gazdă pentru victorie, a făcut un meci foarte bun. Consider că a fost o partidă atractivă, de mare calitate, cu multe puncte marcate și extrem de spectaculos. Din păcate pentru noi, am pierdut acest joc deși la un moment dat se părea că îl avem în mână. Am pierdut pe niște lucruri de care eram conștienți că putem să pierdem. Am discutat cu jucătorii în vestiar imediat după meci și le-am comunicat că tot ce s-a întâmplat în acest meci trebui să reprezinte o lecție pentru noi, de pe care trebuie să învățăm. Am vorbit foarte mult despre aceste lucruri înaintea meciului, dar asta este.
Pe de altă parte, să pierzi un meci în care ai înscris 94 de puncte, mai ales la un meci jucat în deplasare, este foarte dureros. Nu doresc să vorbesc despre punctele forte ale Piteștiului și nici despre slăbiciunile acestei echipe. Le păstrez pentru mine, însă ni s-a întâmplat exact ceea ce știam că poate să ni se întâmple.
Publicul de la Pitești a fost foarte frumos. Mi se pare din ce în ce mai frumos la fiecare vizită pe care o facem aici.”
Întrebat cum a fost meciul în condițiile în care a fost pentru prima dată când George Ziguli nu a asistat la meci după trecerea sa în neființă, Achim a precizat:
„Îmi pare nespus de rău că nu mai este alături de noi. Dincolo de acea voce inconfundabilă, domnul profesor Ziguli a fost una dintre cele mai bune persoane și cele mai sufletiste ființe pe care am avut posibilitatea să o cunosc. Eu nu am avut o relație foarte apropiată cu domnia sa, dar am ajuns să îl cunosc și știu ce fel de om a fost. Mare păcat că s-a dus de lângă noi atât de prematur.”
În schimb, Hristu Șapera – antrenorul echipei BCM U Pitești – a vorbit despre succesul repurtat de echipa sa în fața CSM-ului:
„Este un meci care m-a bucurat foarte tare, în special pentru că am reușit să le facem un cadou suporterilor noștri, înainte de sărbători. A fost un meci foarte tensionat, important, ca o adevărată finală pentru ambele protagoniste. Sunt mândru de cum au jucat băieții mei în cea de-a 2-a repriză.
Am avut un aport foarte important de pe bancă. Remarc în mod deosebit contribuțiile lui Kris Faber și Nemanja Kovacevic. Poate că linia statistică a celor doi nu este tocmai impresionantă, dar de foarte multe ori încercăm să tacticizăm jocul, să practicăm un baschet elaborat și uităm că lucrurile importante în baschetul modern sunt intensitatea și dorința de victorie.
Am avut 40 de recuperări și am fost superiori adversarului nostru în acest capitol. Este un aspect important în economia oricărui joc și din punct de vedere al recuperărilor ofensive am stat foarte bine. Sunt aspecte care denotă angajament și implicare din partea jucătorilor noștri. Am obținut puncte importante de pe urma recuperărilor ofensive. Dacă am fi avut un procentaj mai bun la libere probabil am fi câștigat mai ușor acest meci.
Totuși să nu uităm că Oradea este o echipă foarte bună și bine pregătită. Este în revenire de formă și vine după o perioadă foarte dificilă. Eu știu ce înseamnă să încerci să faci antrenament în 7-8 jucători. Acest lucru poate nu se vede imediat, dar de-a lungul unui sezon acest lucru se simte. Felicit Oradea pentru că este o echipă foarte bună a campionatului și tocmai de aceea mă bucură faptul că astăzi noi am fost mai buni.
Sunt foarte bucuros că am avut sala arhiplină. Cu atât mai mult cu cât am reușit să oferim victoria suporterilor noștri.”