Benea și Năboiu pe podium la CN de spadă pentru juniori

Bianca Benea a obținut o nouă medalie. Sportiva antrenată de Nicolae Ille la CSM Oradea a obținut locul al 2-lea la Campionatul Național de spadă pentru juniori.

Evenimentul desfășurat la Liceul cu Program Sportiv Sportiv Petrache Trișcu din Craiova a reunit 44 sportive. Bianca a pătruns în finală, acolo unde a fost învinsă de Ramona Calcan (13-15). Rezultatul Biancăi este cu atât mai notabil cu cât este atins la o categorie de vârstă superioară. Așadar, după medalia obținută la cadeți tot la începutul acestui an, sportiva CSM-ului mai obține o medalie, însă de această dată la o categorie de vârstă mai mare.

Pe podium a urcat și Claudia Năboiu, tot de la CSM Oradea. Ea a fost învinsă în penultimul act tot de Calcan (14-15), ratându-se astfel la limită o finală complet orădeană.

Iată rezultatele atinse de sportivele de la CSM Oradea:

Bianca Benea vs Csilla Nagy (Satu Mare) 15-14
Bianca Benea vs Roxana Iliescu (Craiova) 15-6
Bianca Benea vs Rebeca Dumitru (București (15-8)

Claudia Năboiu vs Iasmina Davari (Dinamo) 15-13
Claudia Năboiu vs Andreea Hodorogea (Quatro) 15-6

Anna Handlery s-a clasat pe locul 26, iar Andreea Tufan pe 30.

În concursul pe echipe, CSM Oradea a obținut locul al 4-lea din opt participante. Fetele de la CSM au învins LPS Craiova II, dar apoi au fost depășite de LPS Craiova I, formație ce a devenit campioană națională.

Foto&info: frscrima.ro