CSM CSU Oradea s-a calificat în playoff-ul Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19. Formația antrenată de Cristian Achim și-a asigurat locul în fazele eliminatorii prin prisma rezultatelor obținute în primele zece etape ale Grupei Valorice A.
Roș-albaștrii s-au impus în partida cu Dinamo Știința, de la București, desfășurată vineri (14.12), la Sala Dinamo. Rezultatul final al partidei de deschidere în runda a 10-a a fost de 91-77.
Prin acest rezultat, CSM-ul are 7-3 la general și are asigurat locul în TOP 6, redenumit Grupa Roșie. Din punct de vedere matematic, orădenii nu pot coborî mai jos de locul 6 până la încheierea Grupei Valorice A. Implicit, prin calificarea în Grupa Roșie, echipa orădeană și-a asigurat și calificarea în playoff-ul LNBM.
Calcule
Dinamo Știința București are 0-10 la general și nu mai poate ajunge din urmă pe CSM CSU Oradea indiferent ce se întâmplă în ultimele patru etape din faza inaugurală a sezonului regulat.
SCM Timișoara are 2-7 la general și în eventualitatea în care alb-violeții își câștigă toate meciurile, iar CSM CSU Oradea pierde fiecare din ultimele patru partide rămase de disputat se va ajunge la o situație de egalitate în doi. Reamintim că bihorenii au 2-0 în duelurile directe cu bănățenii, astfel încât nu pot fi depășiți în clasament de aceștia.
Mai mult, există foarte puțin probabile variante de egalități în trei sau chiar patru echipe, ce ar implica Oradea, Timișoara, Pitești și/sau Steaua. De notat că bihorenii au 1-1 au Steaua, însă beneficiază de avantaj la coșaverajul confruntărilor directe. Totodată, CSM-ul a învins la Pitești în tur, la o diferență de 20 puncte, ce ar însemna ca în retur să piardă la o diferență mai mare pentru a fi dezavantajată de coșaverajul direct cu argeșenii. În plus, la o egalitate în trei sau mai multe, Oradea ar fi avantajată de numărul de victorii, tocmai datorită acelui 2-0 cu Timișoara.
A 10-a calificare în playoff, a 9-a consecutivă!
Secția de baschet masculin de la CSM Oradea parcurge al 16-lea sezon din istorie. Roș-albaștrii sunt la cel de-al 14-lea în primul eșalon al țării. Ei obțin a 10-a calificare în playoff.
Prima prezență în fazele eliminatorii s-a consemnat la sezonul de debut în Divizia A (LNBM), în 2005/06. A 2-a calificare s-a înregistrat în sezonul 2010/11. De atunci CSM-ul a avansat în permanență între primele opt echipe ale României. Este vorba despre sezoanele: 2010/11, 2011/12, 2012/13, 2013/14, 2014/15, 2015/16, 2016/17, 2017/18, cărora li se adaugă acum și stagiunea 2018/19.
Aventura continuă
Chiar dacă a pătruns în playoff, prin calificarea în Grupa Roșie, CSM CSU Oradea are în față noi provocări. În primă fază, roș-albaștrii își propun o clasare cât mai bună la încheierea sezonului regulat. Reamintim că primele patru clasate la încheierea Grupei Roșii beneficiază de avantajul terenului propriu în primul tur al playoff-ului. Locurile 1 și 2, dacă avansează, vor beneficia de avantajul terenului propriu în semifinalele campionatului, iar prima clasată va juca mai multe meciuri în propriul fief pe tot parcursul fazelor eliminatorii, indiferent cine îi iese în cale.
Programul ultimelor jocuri din Grupa valorică A
Etapa 11 – vs SCM U Craiova, acasă, vineri (21.12), ora 19:00
Etapa 12 – vs BC CSU Sibiu, deplasare, sâmbătă (29.12)*
Etapa 13 – vs U-BT Cluj-Napoca, deplasare, duminică (06.01)*
Etapa 14 – vs BCM U FC Argeș Pitești, sâmbătă (12.01)*
* – data și ora de disputare urmează să fie definitivate și apoi anunțate
Faza a 2-a din sezonul regulat, în speță Grupa Roșie (locurile 1-6), demarează pe 19 ianuarie și se încheie pe 6 aprilie 2019. Programul din Grupa Roșie va fi stabilit în funcție de situația în clasamentul Grupei valorice A (locurile 1-8) la data de 12 ianuarie 2019.
Foto: Roby Boros