A 10-a victorie în FIBA Europe Cup!

CSM CSU Oradea a obținut cea de-a 10-a victorie din istoria participărilor în FIBA Europe Cup. Roș-albaștrii au repurtat un succees important pe terenul lui Besiktas Istanbul, scor 91-83, în cursul serii de marți (26.01).

Jocul a fost controlat în mare măsură de către formația antrenată de Cristian Achim. Oradea a câștigat primul act la limită și a încheiat repriza în forță, desprinzându-se pentru prima dată la peste zece lungimi, scor 51-40, după intercepția lui Stephen Holt, transformată de jucătorul american în puncte chiar pe sirenă.

După pauză CSM-ul s-a desprins la un maxim de 15 puncte, dar echipa turcă a reacționat și a strâns la două posesii. Oradea a beneficiat de două momente de mare inspirație din partea lui Giordan Watson. Căpitanul echipei a înscris două coșuri de trei puncte pentru a frâna un parțial de 0-13, după care a reușit să aducă cinci puncte de pe urma unui fault antisportiv. Oradea a gestionat finalul și a obținut un succes de mare importanță, atât ca prestigiu, cât și ca impact în ceea ce privește startul campaniei continentale.

Bihorenii au terminat cu 58% la aruncările de două puncte, 59% la trei puncte și 89% la linia de pedeapsă. Învingătorii au avut mai multe puncte decât adversarul pe contraatac, după recuperare ofensivă și au înscris cu unitatea a 2-a de două ori mai multe puncte decât au adus rezervele lui Besiktas.

Formația orădeană a avut mari probleme în apărare la interior. Aici, roș-albaștrii s-au duelat cu Alperen Sengun. Acesta a provocat descalificările lui Arturas Valeika și Cătălin Baciu, iar Dragan Zekovic a jucat finalul partidei cu patru greșeli personale. În cele din urmă tânărul jucător turc a ieșit și el cu cinci greșeli personale după ce a înscris 25 puncte. Astfel, CSM CSU Oradea a gestionat finalul jocului și a obținut un succes important.

Liderii echipei în acest prim meci din campania continentală – ediția 2020/21:

  • Eficiență – Dragan Zekovic (26)
  • Puncte – Dragan Zekovic (22)
  • Recuperări – Garlon Green (8)
  • Pase decisive – Dragan Zekovic (5)
  • Capac – Arturas Valeika (1)
  • Minute – Garlon Green (34:05)
  • Plus/minus – Bobe Nicolescu (11)

Astfel, s-a scris istoria celei de-a 10-a victorii obținute de CSM CSU Oradea în 23 apariții în competiție. Roș-albaștrii au un bilanț favorabil în FIBA Europe Cup împotriva echipelor din Turcia, având 4 victorii și 3 înfrângeri.

În altă ordine de idei, CSM CSU Oradea a obținut a 3-a victorie în 7 meciuri oficiale disputate pe teritoriul Turciei. Este a 2-a victorie consecutivă, bifată chiar la Istanbul, unul dintre cele mai importante locuri pentru jocul de baschet. Prima victorie pe teritoriul acestei țări datează din sezonul 2013/14, fiind obținută la Gaziantep.

Acesta a fost cel de-al 57-lea meci oficial susținut de CSM CSU Oradea în cupele europene și este a 23-a victorie.

Foto: FIBA.basketball

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *