Tech Stack Apps - CSM Oradea official tech partner

A 17-a victorie stagională pentru CSM Oradea la handbal

Echipa de handbal masculin CSM Oradea a învins pe HC Sibiu într-un meci contând pentru etapa cu numărul 21 în Divizia A, Seria B. Rezultatul final a fost de 39-31.

Jocul a fost la discreția bihorenilor, aceștia desprinzându-se pe tabela de marcaj din prima repriză. După 30 minute de joc efectiv tabela de marcaj indica scorul de 23-14.

CSM Oradea la acest meci:  Marius Bistrian, Adrian Gale şi Flaviu Duma – portari; Alexandru Farcaş 5 goluri, Devid Munea 6, Stelian Babici 3, Răzvan Farcaş 3, Paul Nemenco 2, Georgel Haiduc 3, Cătălin Crăciun, Ioan Polocoşer 7, Eduard Szilagyi 2 (1 din 7 m), Silvian Amihăesi 2, Angelo Svoboda 2 şi Răzvan Niţu 4 (2). Antrenor: Sebastian Tudor.

Acesta este al 17-lea succes stagional pentru formația bihoreană. CSM-ul se menține pe locul al 2-lea în Seria B din cel de-al 2-lea eșalon handbalistic al României. Următorul adversar al orădenilor este Academia Minaur Baia Mare, locul 8. Meciul se va desfășura la mijlocul săptămânii următoare.

Foto: Roby Boros