LPS Bihorul Oradea a repurtat cea de-a 2-a victorie al turneul inaugural din ediția 2016/17 a European Youth Basketball League, pentru Regiunea Europa Centrală, la categoria U14 masculin. Generația 2003, antrenată de Zoran Vranes, asistat de Anamaria Mesaros, a depășit pe U-BT Cluj-Napoca cu scorul de 64-60.
Oradea a început mai bine și s-a instalat la conducere, desprinzându-se la 15-8 în primele zece minute de joc. Sfertul al 2-lea a consemnat revirimentul campioanei în exercițiu a României la generația 2003, Clujul egalând situația pe tabela de marcaj, scor 28-28.
Jocul s-a desfășurat sub semnul echilibrului în repriza secundă. LPS Bihorul conducea cu scorul de 44-43 la intrarea în secvențe decisivă. Ultimele zece minute de joc au consemnat opt schimbări la conducere pe tabela de marcaj. Jocul a fost decis de un parțial de 7-0, în cadrul căruia George Vicaș a înscris șase puncte.
De altfel, Vicaș a totalizat 27 puncte, 8 recuperări și 6 intercepții pentru LPS Bihorul Oradea. El a fost secondat de către Paul Bembea, autor a 12 puncte, 7 recuperări, Vlad Marinău, cu 7 puncte, 7 recuperări și 4 intercepții, respectiv George Usca cu 6 puncte și 6 recuperări.
Oradea are 2-1 la general și mai are un meci de disputat la primul turneul, găzduit de Pecs, Ungaria. Cel de-al 4-lea și ultimul adversar de la acest eveniment este USK Pelhrimov, echipă din Republica Cehă.
Foto: Roby Boros