Adrian Guțoaia a semnat cu CSM Oradea

Adrian Guțoaia este noua achiziție a echipei CSM Oradea. Născut pe data de 10 martie 1990, extrema de 1.98 metri se află în fața celui de-al 6-lea sezon în primul eșalon baschetbalistic al României și vine la Oradea după ce a devenit în premieră campion național la nivel de seniori.

Originar din Galați, Guțoaia este un jucător de poziția 3. El este component al echipei naționale a României și vine după al 2-lea sezon consecutiv în care obține un trofeu. În anul 2013 a cucerit Cupa României, alături de Gaz Metan Mediaș.

De asemenea, Adi a participat la ultimele trei ediții ale All Star Game-ului baschetului românesc. În fine, el are la activ o participare în EuroCup, alături de CSU Asesoft Ploiești, echipă pentru care a jucat în sezonul 2013/14 și alături de care a întâlnit pe CSM Oradea în finala Ligii Naționale.

Statisticile lui Guțoaia în sezonul competițional 2013/14:

Competiție MJ Min Eff Pt Rec Pd Mc Mp AA% AL%
LNBM 39 20:59 8.5 7.2 2.7 1.5 1.1 1.1 48.10% 78.4
C.R. 6 21:09 6.5 4.5 2.7 2 1 0.7 40
EuroCup 8 8:05 1 1.3 0.5 0.5 0.3 0.1 33.3 50

De-a lungul carierei, Guțoaia a jucat pentru Steaua București (2009/10), CSU Asesoft Ploiești (2010/11 și 2013/14), Energia Rovinari (2011/12) respectiv Gaz Metan Mediaș (2012/13).

În prezent Adi Guțoaia se află în cantonamentul echipei naționale de seniori a României, acolo unde se află un alt jucător al CSM-ului, Bogdan Țibîrnă. Cel mai probabil, noua achiziție a formației orădene se va alătura echipei după încheierea campaniei de calificare la Eurobasket 2015, adică la sfârșitul lunii august.

Pe această cale conducerea CSM Oradea îi urează bun venit lui Adrian Guțoaia și îi mulțumește pentru promptitudinea cu care a răspuns apelului clubului roș-albastru.

Foto: Mirela Oprea (M&M Production)