Un jucător și un antrenor de la CSM Oradea au fost convocați la următoarea acțiune a echipei naționale U15 Masculin a României. Este vorba despre următoarea etapă din cadrul Youth Development Fund.
Cei doi reprezentanți CSM Oradea convocați sunt jucătorul Adrian Sandor, respectiv antrenorul David Karsai. La reunire au fost convocați 18 sportivi, urmând ca 12 dintre ei să efectueze deplasarea în Bulgaria pentru meciurile din cadrul YDF U15.
Această acțiune se va desfășura în perioada 1-8 Mai anul curent. Ea constă în două etape:
- 1/4 Mai – Pregătire centralizată / selecție (la Târgoviște)
- 5/8 Mai – Jocuri internaționale (la Sofia, Bulgaria)
La Youth Developmebnt Fund, alături de România, participă Turcia, Bulgaria, Kosovo și Macedonia de Nord. Evenimentul de la Sofia reprezintă cea de-a 3-a etapă a competiției. Următoarea rundă ar urma să aibă loc în România.