Universitatea CSM Oradea a pierdut meciul contând pentru etapa a 12-a în Liga Națională de baschet feminin – ediția 2014/15, scor 68-72, pe terenul echipei SCM CSȘ Craiova.
Partida a demarat bine pentru formația pregătită de Adriana Niculescu. Orădencele s-au desprinde la 25-14 în primul sfert, după cae au urmat revirimentul gazdelor. Craiova s-a apropiat pe tabela de marcaj, însă bihorencele au reușit să se mențină în avantaj, conducând cu scorul de 54-50 la intrarea în sfertul decisiv. Pe parcursul ultimelor zece minute de joc s-a consemnat un parțial de 22-14 în favoarea oltencelor care s-au impus la o diferență de patru lungimi.
Fila Smith a avut 18 puncte, 10 recuperări, Bianca Smiley a adăugat 12 puncte, 10 recuperări și 4 intercepții cu 7 posesii pierdute, iar Ioana Gavra a avut 12 puncte, 4 intercepții și 2 capace cu șase posesii pierdute pentru Oradea. În replică Irina Borș a avut 26 puncte, 12 recuperări, 6 pase decisive cu 8 posesii pierdute, iar Adina Pop a avut 24 puncte.
Aceasta este prima victorie pentru Craiova în actuala ediție de campionat. Oltencele se mențin pe ultimul loc, în vrmee ce Universitatea CSM Oradea ajunge la 2-10 și se menține pe antepenultima poziție a ierarhiei.
În ultima etapă din tur, mai exact pe 24 noiembrie, cu începere de la ora 13, Universitatea CSM Oradea primește vizita echipei Phoenix Galați. Meciul se va desfășura la Arena Antonio Alexe.